Este clar, evident și indubitabil, guvernările PSD nu investesc în construirea de autostrăzi. Ori nu vor, ori nu pot, ori nu au bani pentru ”nimicuri”, cert este că acest obiectiv purtat în proțap în toate campaniile este ratat.
Guvernul Tudose nu a construit niciun kilometru de autostradă pe A1, spre Timișoara. Din tronsonul Lugoj -Deva sunt finalizați 14 kilometri. Cei 14 kilometri sunt gata de predare și deschidere de la finele anului 2016, și au fost anunțați ca fiind finalizați încă de pe vremea Guvernului Grindeanu. Cu toate acestea guvernarea PSD a reușit să parcurgă un an de mandat fără a da în folosință acest tronson finalizat cu un an în urmă. În schimb, toți participanții la trafic sunt întâmpinați pe drumul vechi, pe care sunt nevoiți să-l parcurgă de la Deva spre Timișoara, până la intrarea pe autostradă, de pancarte viu colorate, de încurajare, care-i anunță din 3 în 3 kilometri cât mai au până să scape de drumul sinuos, și să pătrundă pe autostradă. Între timp, lipsa infrastructurii de transport face mai greu accesul turiștilor către județul Hunedoara, taie din avântul marilor investitori care ar putea investi în fostele orașe industriale, abandonate și din ce în ce mai sărace.
De când s-a instalat la guvernare, din cei 300 de kilometri anunțați că vor fi dați în folosință, PSD a reușit realizarea a 10 la sută din obiectiv, fiind construiți 29 de kilometri de autostradă, dar nu toți dați în folosință. În schimb, schimbarea legilor justiției merge strună.