Zona Metropolitană „Valea Jiului”

Zona Metropolitană „Valea Jiului”

DISTRIBUIȚI

Peste noapte, odată cu intrarea în vigoare a stării de alertă, s-a trezit și Valea Jiului, mai exact cetățenii și administrațiile locale că cele șase localități nu sunt constituite într-o „zonă metropolitană”, care ar putea circula fără declarația pe proprie răspundere.

Cetățenii s-au uitat lung pe lista cu zonele metropolitane publicată de guvern și au sesizat că doar zona ce cuprinde municipiile Deva, reședință de județ și Hunedoara este prinsă oficial pe lista respectivă în județul nostru. Asta face ca cetățenii din Vale care se plimbă dintr-o localitate în alta în „covata” numită Valea Jiului, care s-ar încadra în cei 30 de km a unei zone metropolitane, să continue să completeze declarații pe propria răspundere dacă nu vor să primească amenzi.

Sesizând de asemenea acest aspect și gândindu-se și la viitorul apropiat prin tot ceea ce înseamnă avantaje ale unei zone metropolitane create la nivel de Valea Jiului, joi, 21 mai, primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob-Ridzi, a trimis o adresă primarilor din localitățile Petrila, Aninoasa, Vulcan, Lupeni și Uricani prin care invită administrațiile publice locale să se asocieze în vederea constituirii „zonei metropolitane Valea Jiului”.

„Astăzi am trimis o adresă primarilor din Valea Jiului prin care le adresez invitația de a ne asocia în vederea constituirii unei zone metropolitane a Văii Jiului. Pe lângă faptul că zonele metropolitane bine conduse pot ajunge rapid la competitivitate economică, un avantaj imediat și foarte util îl constituie circulația cetățenilor din Valea Jiului fără declarații pe proprie răspundere, în contextul măsurilor care se aplică pe durata stării de alertă”, susține primarul Tiberiu Iacob-Ridzi.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii