Ziua oamenilor… de stânga

Ziua oamenilor… de stânga

DISTRIBUIȚI
President Barack Obama writes at his desk in the Oval Office 3/3/09. Official White House Photo by Pete Souza

Ca în fiecare an, în 13 august, este sărbătorită, la nivel internaţional, Ziua Stângacilor, eveniment cu scopul sensibilizării opiniei publice cu privire la dificultăţile şi frustrările cu care se confruntă stângacii în viaţa de zi cu zi.

Ziua Internaţională a Stângacilor
a fost pentru prima dată organizată de Lefthanders International, în anul 1976, iar de atunci este sărbătorită anual de cei aproximativ 10-15 la sută dintre stângacii planetei.

În România, prima iniţiativă serioasă a apărut acum câţiva ani, când „E-Stângaci (www.e-stangaci.ro) a deschis primul şi singurul magazin din ţara noastră ce comercializează obiecte realizate special pentru stângaci şi care au menirea de a le face acestora viaţa mai uşoară. Până în prezent, aproximativ 10 la sută dintre stângacii din România au început să folosească obiecte destinate lor, iar numărul acestora este în continuă creştere de la an la an.

„Dacă în Roma Antică, Julius Caesar a decretat ca bărbaţii să scrie numai cu mâna dreaptă, stângacii fiind numiţi ghinionişti sau neîndemânatici, această formă de discriminare continuă până în zilele noastre. De la profesori care lovesc cu rigla peste palmă elevii stângaci, până la obiecte banale precum clanţa, foarfeca sau chiar mouse-ul, lumea este configurată după mecanismele de funcţionare ale dreptacilor. Este minunat că există o zi internaţională a stângacilor, iar E-Stângaci luptă de câţiva ani, în România, contra discriminării producătorilor mondiali, care au construit obiecte numai pentru uzul dreptacilor. Din ce în ce mai mulţi stângaci din România au început să cumpere obiecte destinate lor, iar viaţa li s-a uşurat considerabil”, a declarat Ramona Berendea, managerul singurului magazin românesc pentru stângaci.

Dacă la nivel mondial,
istoria a dat stângaci celebri precum, Napoleon, Alexandru Macedon, Da Vinci, Michelangelo, Ioana D’Arc, Albert Einstein, Charlie Chaplin, Marilyn Monroe, Bill Gates, Prinţul Charles, Angelina Jolie, Jim Carrey, Barack Obama, Nicole Kidman, Robert de Niro, Sylverster Stallone, Tom Cruise, Pierce Brosnan, Morgan Freeman, Brad Pitt etc., la nivel naţional ne putem mândri cu stângaci celebri, precum Mihai Viteazu, Majestatea Sa Regele Mihai I, Gheorghe Hagi sau Lucian Bute.
Mihaela PETROŞAN

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii