Ziua Imnului Național, sărbătorită la Deva de Consiliul Județean Hunedoara

Ziua Imnului Național, sărbătorită la Deva de Consiliul Județean Hunedoara

Timp de citire: un minut

În Piața Tricolorului din Deva a fost marcată astăzi, 29 iulie, Ziua Imnului Național. Consiliul Județean Hunedoara a fost reprezentat la ceremonie de vicepreședintele Daniel Andronache.

”Astăzi se împlinesc 171 de ani de când în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea s-a auzit pentru prima dată în public „Un răsunet”. Poezia ardeleanului Andrei Mureşanu a cucerit atunci audienţa, iar versurile puse pe note de Anton Pann i-au însufleţit pe revoluţionarii paşoptişti. Apoi, generaţii la rând au luat drept exemplu îndemnul poetului care îi chema pe români la luptă, la menţinerea vie a spiritului românismului de dincolo şi de dincoace de Carpaţi (…) La ora actuală, Imnul este suma eforturilor noastre de a avea o țară întreagă, puternică și prosperă în Europa. Este unul dintre simbolurile trăiniciei noastre pe aceste meleaguri, este simbolul luptei pentru independență, pentru recunoașterea poporului român ca popor de sine stătător, liber și neatârnat” se arată în mesajul transmis celor prezenți de vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Daniel Andronache.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii