Vulcan / Unanimitate pentru „foarte bine”

Vulcan / Unanimitate pentru „foarte bine”

DISTRIBUIȚI

Şedinţa de ieri dimineaţă a Consiliului Local al municipiului Vulcan a avut nouă puncte la ordinea de zi. Peste primele şase s-a trecut ca pe apă. Discuţii ceva mai lungi au fost la 8 şi 9. La proiectul de hotărâre care vizează stabilirea salariilor angajaţilor din primărie şi, respectiv, la acela în care au fost anunţate, spre aprobare, acţiunile culturale, ştiinţifice, artistice, sportive şi de agrement pentru anul 2018. La acestea mă voi referi mai pe larg în următoarele ediţii ale ziarului.

Niciun consilier local
nu a avut obiecţii la proiectul de hotărâre de la punctul 7. Cel în care se propunea acordarea calificativului pentru performanţele profesionale individuale ale doamnei Rodica Mariana Peter, secretar al municipiului Vulcan. Acest gen de apreciere se face anual în baza legilor care reglementează activitatea administraţiilor publice locale, iar cea solicitată în şedinţa de ieri a vizat activitatea doamnei secretar Rodica Peter depusă în perioada 01.01.2017-31.12.2017. Primarul i-a caracterizat în câteva cuvinte profesionalismul şi activitatea doamnei Peter: „Şi-a făcut treburile foarte bine, a înregistrat toate documentele care au intrat şi care au ieşit din primărie, iar în urma controalelor nu au fost găsite probleme deosebite!”.

După care doi
consilieri locali au luat şi ei cuvântul pe tema asta. Domnul Barbu Pompiliu a subliniat că, indiscutabil, doamna secretar merită calificativul „foarte bine”. De aceeaşi părere a fost şi doamna consilier local Jeni Bărbiţă. Pentru dumneaei, care o cunoaşte pe doamna Rodica Peter de când lucrau amândouă la mina Paroşeni, nu a fost o noutate când primarul a pus accentul pe seriozitatea doamnei secretar şi pe modul în care ştie să-şi facă datoria. Cred că nu mai este nevoie să spun că, la votul final al celor nouăsprezece consilieri locali, vulcăneni, calificativul „foarte bine” a fost aprobat în unanimitate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii