Vulcan / Situaţii încă neclare referitoare la parcarea din Piaţa Agroalimentară

Vulcan / Situaţii încă neclare referitoare la parcarea din Piaţa Agroalimentară

DISTRIBUIȚI

De când, în Piaţa Agroalimentară din Vulcan, este în vigoare un tarif special de parcare a autodubiţelor, un comerciant se plânge că este „vânat” constant de către doamnele îi taxează pe producătorii agricoli care îşi vând marfa pe tarabele din partea de jos a pieţei, pe lângă şi în interiorul „Prelatei Verzi”. 

Domnul Alin Gacso
dă ca exemplu ceea ce s-a petrecut în dimineaţa zilei de vineri, 16 martie. La ora 11:20 şi-a parcat dubiţa aproape de locul în care-şi are expusă marfa, dar, imediat după aceea, a apărut un prieten care i-a cerut să meargă urgent cu el. S-a urcat în autoturismul acestuia şi băieţii au plecat unde a fost nevoie. De plata parcării autodubiţei urma să se ocupe soţia sa. Aceasta avea deja pregătită bancnota de cinci lei, pe care s-o introducă în parcometru. Nici nu a apucat să ajungă la aparat, că şi au apărut doi poliţişti locali. Numai că, taman atunci, ca un făcut, a revenit şi domnul Alin Gacso. Poliţiştii locali au recunoscut că au fost trimişi în mod special de către doamnele taxatoare. Comerciantul vizat de ei le-a arătat că sunt şi alţi pieţari în această situaţie, dar de ei nu se leagă nimeni. Degeaba. Localii i-au luat datele de identitate şi au spus că va primi acasă procesul-verbal cu cuantumul amenzii în valoare de 25 de lei. Până luni, la domnul Alin Gacso nu ajunsese acest proces-verbal.

Ieri, aproape de ora 11:00,
doamnele taxatoare nu erau în biroul lor de peste drum de piaţă. Spre norocul meu am dat de dumnealor pe bulevard, undeva mai înspre poştă, cum vii de la „Unic”.
Verificau, am înţeles de la ele, starea locurilor de parcare de pe partea dinspre magazine a bulevardului. Ceva nou, mi-am zis în sinea mea, ştiind că astfel de controale care vizează şi achitarea taxei de parcare le fac, de obicei, agenţii de la Poliţia Locală. Doamnele au negat faptul că ar avea ceva în mod special cu pieţarul care a reclamat că ar fi persecutat de către dumnealor. Amenda? „Ahhh, a luat-o fiindcă nu a vrut să se legitimeze când poliţiştii locali i-au cerut asta!”. Pe de altă parte, din punctul dumnealor de vedere nu există probleme cu taxarea autodubiţelor care stau pe locurile de parcare de lângă piaţă. Dar domnul Alin Gacso este cu totul şi cu totul de o altă părere şi spune că le poate demonta afirmaţiile cu imagini şi date concrete.

Problema se poate pune
şi în alt mod, iar aici îi dau dreptate celui care a adus în atenţia ziarului cazul petrecut vinerea trecută. E cât se poate de clar că, prin hotărâre de consiliu local, s-a stabilit ca, în zona pieţei agroalimentare, taxa de parcare pentru dubiţe să fie de 20 de lei pe zi. Numai că, aşa cum pe bună dreptate susţine Alin Gacso, pe niciun panou amplasat în zonă nu apare prevederea aceasta. Or, să presupunem, vine careva din altă parte, bunăoară, din alt judeţ, care nu ştie cum e treaba la Vulcan. Îşi lasă dubiţa în parcare, merge la parcometru, bagă una de un leu sau de cinci şi, în ce-l priveşte, se ştie în regulă. Numai că, asta ar fi consecinţa, la puţin timp s-ar vedea tras de mânecă de către agenţii locali, şefu’, matale trebuie să plăteşti o amendă! Apoi, tot Alin Gacso este contrariat că nu se ţine seama tot de ceea ce scrie în hotărârea de consiliu local cu privirea la vânzarea mărfurilor agroalimentare, pe trotuar, direct din dubiţe. Or, a menţionat el, aspectul acesta nu este deloc interesant pentru poliţiştii locali sau pentru administratorii pieţei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii