Vulcan / Situaţie neadmisibilă care se repetă întotdeauna când plouă mai tare

Vulcan / Situaţie neadmisibilă care se repetă întotdeauna când plouă mai tare

DISTRIBUIȚI

Sunt două chestiuni legate de canalizarea din unele zone ale Vulcanului pe care mi-am dorit să le lămuresc. Prima ar fi aceea despre care am relatat în ziarul ieri. Mai exact, cea referi­toare la geneza bălţii existente, mai tot timpul, atunci când plouă, la capătul vestic al străzii Şt.O. Iosif din Micro 3B. Lângă blocul turn numărul 1.

Sugeram că,
în acest caz, trebuie insistat pe eliminarea cauzei care duce la formarea acelei bălţi. E o meteahnă pentru unii din „Dallas” de a arunca orice la veceu sau la subsolul blocurilor. De la mizerii mai puţin voluminoase până la haine şi chiar carcase de televizoare au fost extrase, de-a lungul anilor, din canalizarea de aici. Intervenţiile administraţiei publice locale vulcănene s-au materializat, de fiecare dată, în trimiterea de meseriaşi care să remedieze problema. Dar nici gând să fie căutaţi locatarii care procedează des în acest fel, iar ei să fie somaţi sau amendaţi, eventual. Iar aceştia, văzând că le „merge”, au continuat să persevereze în meteahna lor.

Raportat la gura
de canal de lângă blocul 1 de pe strada Şt.O.Iosif, am aflat un amănunt foarte interesant ieri dimineaţă. Domnul ing. Mihai Costel, şeful secţiei de Ape din Vulcan, mi-a trimis două poze ale acestui cămin cu grătar. Din acesta, mi-a scris, domnia sa, „am scos o roabă de cârpe şi var. Oare cum au ajuns acolo? Nu este intenţionat?”. Nu a trebuit să stau pe gânduri, pentru a-i da dreptate. Eu însumi am văzut luni hârtiile, pet-urile şi celelalte mizerii care pluteau pe apa bălţii. Nu am putut să văd ce era în gura canalului, dar mi-am putut închipui. Cam atât. Cred că nu mai trebuie să insist.

Trec la a
doua chestiune. Marţi după-amiază, un prieten mi-a trimis câteva fotografii. Făcute nu în cine ştie ce cotlon îndepărtat al Vulcanului, ci în plin centru. Pe Bulevardul Mihai Viteazul, în zona Cinematografului „Luceafărul”. Mai tot trotuarul de lângă treptele care duc în partea de sus a străzii Vasile Alecsandri băltea de mizeria neagră şi urât mirositoare care ieşea din gurile de ca­nal. Apa asta mi­ze­rabilă a aca­parat, apoi, şi carosabilul bulevardului şi s-a scurs spre clădirea primăriei. Bănuiesc că mirosul de nesuportat a ajuns şi la birourile mai marilor de la etajul I. Altfel nu-mi explic rapiditatea cu care au acţionat echipele de muncitori de la Ape.

Trei ore
au muncit ei, ca să desfunde gurile de canal, pentru ca apa meteorică şi cea izvorâtă din canal să-şi urmeze cursul firesc. „De undeva, nu ştiu de unde, cineva a dat drumul la un subsol care este legat la apa pluvială”, mi-a relatat domnul Mihai Costel, după ce l-am întrebat cum îşi explică dumnealui că a apărut problema asta. Este posibil – aşa cum i-am împărtăşit bănuiala mea – ca persoana (persoanele) respectivă să profite de o ploaie mai ca lumea, ca să-şi facă curat la subsolul blocului. Posibil, a admis şi interlocutorul meu, numai că „asta depinde de educaţie”, a adăugat domnia sa.

Pe de altă parte,
ca să fiu drept, şi aceste persoane care nu cred că vor fi identificate vreodată au o justificare. Când cu aşa-zisa modernizare a bulevardului a fost siluit rău de tot şi sistemul său de canalizare. Asta pot s-o confirme locatarii blocurilor care mărginesc artera rutieră. Atunci să ne mai mirăm că situaţii ca aceasta recentă apar tot mai des? Şi vor apărea, în continuare, fiţi siguri, atâta timp cât cei în drept să afle cauza îşi bagă capul în nisip ca struţul. Mai bine şi l-ar băga în apa aceea care ajunge până la primărie…

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii