Vulcan / Programul de astăzi al consilierilor locali

Vulcan / Programul de astăzi al consilierilor locali

DISTRIBUIȚI

Consilierii locali vulcăneni au un program încărcat în cursul zilei de astăzi. Desigur, nu e valabil pentru toţi nouăsprezece, ci numai pentru cei care gravitează în jurul primarului. Fiindcă nu aş crede că va fi vreunul dintre aceştia care să nu răspundă invitaţiei făcute de Ile.

Mai întâi,
trebuie asigurată prezenţa la evenimentul programat să se desfăşoare, la orele dimineţii, în sala de şedinţe a primăriei. Ceva legat de incluziunea socială a populaţiei vulnerabile din cartierele mărginaşe. În Vulcan există cinci asemenea zone, conform spuselor primarului, care a dezvăluit şi numele sloganului sub care se va desfăşura manifestarea: „Ce faci tu pentru localitate?”. N-aş crede că vor fi mulţi din cartierele respective care să-i răspundă la întrebare. Asta, pentru simplul motiv că oamenii de acolo îşi au grijile lor, iar avalanşa de programe, pentru creşterea bunăstării lor, zice-se, cu care au fost asaltaţi de-a lungul timpului, nu i-a strivit cu cine ştie ce beneficii materiale pe care ei să le simtă. Ca atare, mai mult ca sigur că sala va fi umplută cu salariaţi ai primăriei, aflaţi în orele de program, şi cu consilierii locali care fac scut în jurul lui Ile. Că doar administraţia publică locală nu o să se facă de râs faţa specialiştilor de la Administrarea Fondurilor Europene pe care primarul i-a anunţat că vor veni la Vulcan.

Cea de-a doua
invitaţie este cea referitoare la participarea la „Balul Bobocilor”, organizat de către elevii de la Colegiul Tehnic „Mihai Viteazu”. „Consiliul a aprobat banii necesari desfăşurării lui, aşa că ar fi bine să participaţi şi dumneavoastră!”, şi-a motivat Ile demersul. În cazul de faţă, ţinând seama şi din modul în care a fost făcută invitaţia, nu cred că ar fi vorba de o participare impusă. Recomandarea mea, dacă îmi este permis, este aceea ca aleşii locali să se ducă, la Cinematograful „Luceafărul”, la spectacolul pregătit de liceeni. Sunt convins că va fi de o mie de ori mai plăcut şi distractiv, decât plicticosul simpozion de la primărie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii