Vulcan / Patru elevi s-au putut abţine până la capăt

Vulcan / Patru elevi s-au putut abţine până la capăt

DISTRIBUIȚI

Concursul sau, mă rog, experimentul școlar „Aleg conștient. Stop dependenței de Internet!” a avut loc și la Școala Gimnazială nr.6 din Vulcan. Concluziile au fost trase în aceeași zi, joi, 11 aprilie, când treaba asta s-a făcut la școala nr. 4, numai că la ora 16:00.

Cele care, din februarie
și până acum, i-au monitorizat atent pe elevii clasei a VI-a A care s-au străduit să se țină departe de Internet au fost doamna directoare Nicoleta Revitea Saidac și doamna profesor Mihaela Suciu, consilier educativ. Joia trecută, în jur de șaizeci de elevi, împreună cu câteva cadre didactice, s-au strâns
într-o sală de clasă și au fost numai ochi și urechi la colegii lor care s-au chinuit să nu se joace, să nu caute muzică pe YouTube sau să deschidă Internetul.

Pentru mulți
a fost un chin, au recunoscut patru dintre ei. S-au străduit ei să postească de net, măcar în cele două zile din săptămâna luată în calcul, dar nu au putut duce postul până la capăt.  În schimb, surprinzător, câțiva băieți ambițioși nevoie mare au trecut testul. În ziua aceea ei au fost vedetele școlii. Destui au fost aceia care îi priveau cu jind pe colegii lor care vorbeau despre Internet. Motivul este simplu. La școala nr.6 sunt înscriși copiii din „Dallas”, cel mai sărăcăcios cartier al Vulcanului, iar în cazul multora nici nu se pune problema ca părinții să le cumpere telefoane mobile deștepte cu net pe ele.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii