Vulcan / Părere aparte

Vulcan / Părere aparte

DISTRIBUIȚI

În 15 martie, la ora trei după-amiază, când cu protestul de la Vulcan pentru urgentarea construirii de autostrăzi, a existat un motiv cât se poate de serios pentru care primarul Gheorghe Ile nu a putut să coboare la vulcănenii ale căror autoturisme, cu avariile în funcțiune, staționau în fața clădirii albastre.

Dumnealui nu se afla
în primărie în ziua aceea, ci era la înmormântarea fratelui său, Dumnezeu să-l ierte! Ieri, când viceprimarul Cristian Merișanu mi-a spus asta mi-am dat seama că și unii consilieri locali nu știau despre acest trist eveniment. Trebuia să fi întrebat, mi-a reproșat vicele, pentru că am scris că primarul nu a catadicsit să coboare de la etajul I, ca să meargă la protestatarii pașnici. El însuși, venind dinspre Petroșani, mi-a spus, apoi, Cristian Merișanu, a tras pe dreapta și a oprit, la marginea drumului, în răstimpul sfertului de oră de protest. Nu i-a venit, însă, să creadă că, la primărie, au oprit cincisprezece autoturisme. Sincer, nici nu m-am obosit să-l contrazic, mai ales că, din vorbele lui, spuse cam în zeflemea, „Cine a fost acolo? Govor și ăia de la USR?”, am dedus că alta e părerea lui despre cum s-a desfășurat, la Vulcan, protestul din 15 martie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii