Vulcan / Logan, da, sistem de supraveghere… nu prea

Vulcan / Logan, da, sistem de supraveghere… nu prea

DISTRIBUIȚI

de Gheorghe OLTEANU
Nu-i ședință de consiliu local la care să nu apară un proiect de hotărâre care să se refere la rectificarea bugetului local. Dacă acest lucru nu se petrece la vreo ordinară, atunci, pentru rezolvarea promptă a problemei, se apelează la o ședință extraordinară de consiliu local. Sau chiar la una de îndată.

Nici ședința ordinară
de joi, 15 iunie, a Consiliului Local Vulcan nu a făcut notă aparte. Invitată să explice cum se modifică secțiunea de dezvoltare și cea de funcționare, doamna ec. Luminița Leonte, directorul economic al primăriei vulcănene, a lămurit operațiunile contabilicești care se fac în acest context. De cele mai multe ori, în astfel de situații, unii consilierii locali – dintre care puțini sunt aceia care au avut curiozitatea să urmărească traseul banilor – ascultă cu mai puțin interes, ca să nu zic oarecum plictisiți, explicațiile de specialitate ale doamnei contabil șef.

Numai că, din fericire,
există un consilier local vulcănean care analizează în profunzime transferurile financiare petrecute în banii publici. Domnul Cornel Nelucu Lung, economist de profesie, știe cum și de unde să se apuce de citit, atunci când pune mâna pe bugetul local sau pe o rectificare făcută la acesta. Lecturând mai atent Capitolul 51.01 „Autorități publice” din rectificarea introdusă la dosarul ședinței ordinare de joi, dumnealui a băgat de seamă că s-au diminuAt cu 5.000 de lei creditele de angajament la investiția achiziție sirenă electronică, sumă cu care, mai apoi, s-au majorat creditele de angajament pentru achiziționarea unui autoturism Dacia Logan.

Omul știa, firește,
că Loganul acesta nu are nicio legătură cu autoturismul Dacia Logan, Duster-ul, dotat cu rampă de avertizare acustică și sonoră, a cărui achiziție, pentru nevoile Poliției Locale, fusese, de fapt, prinsă în bugetul local pe 2020, votat cu câteva luni în urmă. Dar, ca să se rețină mai bine în sală că-i vorba de o nouă cheltuială băgată pe țeava bugetului local, a făcut întrebarea de rigoare. „Da, i-a răspuns doamna ec. Luminița Leonte, acesta (autoturismul – n.a.) este suplimentar, pentru autoritatea publică, pentru primărie”.

Așadar,
când e vorba de interesele autorității publice, banii devin vioi și se mișcă fără nicio problemă. Nu tot așa se petrec lucrurile când se pune problema sistemului video de supraveghere despre care nu-i ședință la care „Plus+”-ul Florin Govor să nu se intereseze. Și ce răspuns primește de fiecare dată consilierul local? Cel pe care l-a recepționat și joi. Anume că finanțarea instalării acestui tip de sistem care ar permite supravegherea video continuă a Vulcanului se face din venituri proprii. Nimic mai mult – când și cum? – , dar adevărul e că nici Florin Govor nu a pus piciorul în prag și să întrebe ferm și simplu. Când se va petrece și minunea asta?

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii