Vulcan / Incredibilul curaj al unei femei de 75 de ani

Vulcan / Incredibilul curaj al unei femei de 75 de ani

DISTRIBUIȚI

O panică imensă i-a cuprins, duminică dimineața, pe locatarii scării I a blocului 6 Termic de pe Aleea Crizantemelor din Vulcan. În jurul orei 10:00, casa scării a fost inundată de un fum gros și înecăcios, mirosind a cablu electric ars, care, strecurându-se pe lângă chederul ușilor, pătrundea în locuințe.

Mai rău era,
cum este și cazul subsemnatului, pentru cei ale căror apartamente se află pe latura estică a imobilului. Oamenii ieșiți pe balcoane, după ce au deschis larg toate ferestrele, nu știau ce s-a întâmplat. Eu a trebuit să sun la vecinii din față și astfel am aflat că s-a produs un incendiu la un apartament aflat la etajul al doilea, în care locuiesc soții Ion și Mărioara Belea. La fel ca și mine, dumnealor sunt printre puținii locatari existenți care s-au mutat în acest bloc, acum mai bine de o jumătate de secol, încă de la darea lui în folosință.

Duminică dimineața,
nea Ion a plecat, ca să hrănească animalele, iar doamna Mărioara a rămas acasă, ca să pregătească masa de prânz. Ca în fiecare duminică, a aprins, în bucătărie, o lumânare pentru băiatul ei dus prea devreme din această lume. Pentru ea lucrul acesta este un ritual pe care-l face de când i-a murit copilul. Numai că, de data asta, s-a întâmplat o nenorocire. Pe când era dusă până la baie, lumânarea aprinsă a căzut de unde era pusă și, de la flacăra ei, s-a aprins ceva ce era pe dulapul de bucătărie. Focul a ajuns repede la televizor, apoi a cuprins frigiderul. Revenită în fugă, femeia de 75 de ani nu s-a pierdut cu firea. A pus mâna pe covorașul de pe jos, l-a udat cu apă și l-a aruncat peste vâlvătaia care luase proporții. Apoi, a deschis larg fereastra strigându-le celor care se opriseră și se uitau îngroziți că totul este în regulă.

Nu a vrut să iasă
din casă atunci când un vecin a intrat, ca s-o ia afară. Tocmai atunci venea la părinții lui din blocul 5 jandarmul Marius Șătraru. Băiatul nu a mai pierdut nicio clipă și a intrat în casa scării plină de fum. A pătruns în apartamentul 12, a pus capăt vâlvătăii, apoi a scos-o afară pe tanti Mărioara. Mult cu forța, fiindcă aceasta nu voia în ruptul capului să iasă din casă. La foarte puțin timp a sosit și autospeciala pompierilor. Nu a mai fost nevoie ca ei să întindă un dispozitiv, fiindcă, în apartament, nu mai ardea nimic, ci era numai plin de fum.

În timp ce colegii
lui analizau cauza incendiului și făceau bilanțul pierderilor, un pompier a scos ferestrele de la etajul al patrulea de pe casa scării și, apoi, a mers, pe rând, în fiecare apartament, ca să vadă dacă nu cumva cineva necesită asistență medicală. Din fericire, nu a fost nevoie de ambulanță. Undeva, aproape de ora douăsprezece, fumul de pe casa scării a fost evacuat și locatarii au putut să iasă din casă. Acesta a fost momentul în care am zărit-o pe doamna Mărioara. Era neagră pe față, pe mâini și pe haine, dar teafără. Stătea pe banca din fața scării și îi povestea întreaga tărășenie pompierului care încheia procesul-verbal.

Bărbații în uniformă
au lăudat-o pentru curajul ei, pentru modul în care a acționat cu mult sânge rece. Deși toți pereții apartamentului s-au înnegrit de la fum, pagube materiale – tot ce-i aparataj electrocasnic a ars – au fost înregistrate numai în bucătărie. „Nici eu nu știu cum de mi-a dat Dumnezeu curajul acesta, mi-a zis tanti Mărioara câteva ore mai târziu. Noroc mare și cu copilul ăla (jandarmul – n.a.), că, altfel, cine știe cum s-ar fi terminat. Doamne, bine că ne-ai ferit de o explozie!”. „Acum, trebuie să cumpărăm alt frigider, altă mobilă de bucătărie, altă centrală termică și alt televizor – mi-a spus și nea Ion Belea -, dar nu asta contează. E bine că s-a terminat așa cum e acum!”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii