Vulcan / Imperatorul municipal Ile, avertizat de către Biroul Electoral Judeţean 22 Hunedoara

Vulcan / Imperatorul municipal Ile, avertizat de către Biroul Electoral Judeţean 22 Hunedoara

DISTRIBUIȚI

E bine că nu se mai procedează ca la alegerile din anii ’90 când lipitorii de afișe ai partidelor dădeau mai peste tot cu aracet și umpleau cu material electoral nu numai panourile anume desemnate acestui scop, ci și pereții, zidurile, vitrinele magazinelor etc. De ceva ani, practici de acest gen, existente și la Vulcan, au cam dispărut. 

Între timp,
s-a mai schimbat câte ceva. Au fost delimitate locurile în care este permisă lipirea de afișe, iar în alineatul 6 al articolului 40 al Legii nr.33/2007 este interzisă amplasarea mai multor afișe aparținând aceluiași competitor electoral pe un panou electoral. Lucru care, evident, ar trebui să fie valabil și în municipiul în care nu se mișcă nimic fără voia lui Ile. Numai că lipitorii primarului, crezând în atotputernicia acestuia, nu s-au putut abține și, din servilism, probabil, sau gândindu-se că șeful merită mai mult, au lipit, pe câteva panouri electorale, mai mult decât o colorată PSD în care Gheorghe Ile mustăcește fericit, având-o alături pe stimata și iubita educatoare și deputat Natalia Intotero, carieristă PSD.

S-au constatat astfel de cazuri 
în fața blocului 53 de pe strada Nicolae Titulescu, pe fostul panou al fruntașilor în producție, dar și pe panourile amplasate în părculețul din fața poștei. Loc în care și formațiunea ALDE a călcat pe bec și, prinzând curaj, nici independentul Peter Costea nu s-a lăsat mai prejos. Constatând încălcarea cu bună știință a legii, un alt competitor la alegerile europarlamentare a sesizat, în data de 9 mai, Biroul Electoral Județean 22 Hunedoara care a analizat rapid problema și, a doua zi, la ora 14:30 a dat un comunicat care a ajuns și pe biroul imperatorului municipal Ile.

Iată ce i se recomandă
cezarului vulcănean la articolul 2 din în Decizia 6/10 mai 2019 a Biroului Electoral Județean 22 Hunedoara: „Admite sesizarea privind nerespectarea de către competitorii electorali a dispozițiilor art.40, alin.6 din Legea 33/2007 (privind amplasarea a mai multor afișe aparținând aceluiași competitor electoral pe un panou electoral) pe raza municipiului Vulcan și dispune ca Primarul municipiului Vulcan să ia măsuri de înlăturare a afișelor electorale, astfel încât pe un panou electoral să se găsească doar un afiș al unui competitor electoral”. Ieri dimineață, la „Panoul fruntașilor în producție” și în parcul din fața poștei situația era aceeași ca dinainte ca ea să fie adusă la cunoștința BEJ.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii