Vulcan / Fostul și viitorul consilier local Spiridon Simion și-a dezvăluit demersurile...

Vulcan / Fostul și viitorul consilier local Spiridon Simion și-a dezvăluit demersurile belicoase

Timp de citire: 2 minute

Venerabilul profesor Spiridon Simion are șansa să devină cel mai longeviv consilier local vulcănean și, ca atare, nu ar de mirare, dacă, mulțumită acestui aspect, se va ajunge ca de el să se intereseze și cei de la Guiness Book.  

 

După revoluție,

domnia sa s-a aflat de timpuriu, propulsat de același partid – fie că i s-a zis FSN, PDSR PSD -,  pe un loc în legislativul vulcănean. Mandatul care i se încheie imediat ce componenții consiliului local ales duminică vor depune jurământul ar fi ultimul pe listă. Numai că norocul, întruchipat în persoana lui Gheorghe Ile, i-a surâs din nou domnului profesor. S-a auzit că, din motive de sănătate, fostul primar renunță la funcția de consilier local – care, oricum ar fi jenantă pentru el după patru mandate de edil șef al Vulcanului -, iar locul rămas vacant va fi luat de domnul Simion Spiridon.

 

În atare condiții,

rămâne de văzut dacă dumnealui își va duce până la capăt amenințarea făcută în ședința ordinară de consiliu local din 24 septembrie. Aceea că va da în judecată Primăria Vulcan, pentru că nu a mișcat un deget, pentru împiedicarea deversării de dejecții în pârâul Mohora care trece aproape de casa dumnealui. „Nu s-a făcut nimic, cer răspuns în scris și ștampilat”, a tunat el. Degeaba i s-a atras atenția că proiectul pus în discuție nu are legătură cu problema ridicată de domnia sa. S-a oprit numai când domnul Pomnpiliu Barbu l-a asigurat că „vom face ceva în acest sens”.

 

Dacă în privința aceasta

consilierul local septuagenar pare să se fi liniștit, nu se știe cum va evolua și, mai ales, cum se va finaliza procesul în care, tot în ședință, el s-a lăudat că a acționat Guvernul României. A întreprins acest demers juridic în calitatea sa de președinte al Asociației Seniorilor Valea Jiului 2018, pentru ca guvernul liberal să ducă la îndeplinire legea pe care a votat-o majoritatea roșie din parlament. Aceea de majorare cu patruzeci la sută a pensiilor. Cred că, dacă s-ar fi găsit careva care să-l provoace, Spiridon Simion ar fi contrazis opiniile unor specialiști în economie care critică nu se știe cât de argumentat acest demers. Ba, mai mult, domnia sa le-ar fi explicat celor din sală de unde ar putea fi luați banii de mărire.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii