Vulcan / Amendament deloc pe placul lui Ile

Vulcan / Amendament deloc pe placul lui Ile

DISTRIBUIȚI

În fine, după ce toți cei implicați în campania electorală din luna mai au fost fierți la foc mic din decembrie încoace, la Vulcan au fost desemnate amplasamentele corturilor în care formațiunile politice își vor putea face campanie electorală pentru europarlamentare, când se va da liber la asta. Deși modificarea Anexei nr.5 – punctul 5 la „Hotărârea Consiliului Local nr.141/2018, privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pe anul 2019” ar fi putut liniștit discutată în ședința de luna trecută, fiindcă ea deja gata, inițiatorul ei, primarul Gheorghe Ile, a mai lăsat-o la dospit încă o lună.

Propunerea de
modificare a hotărârii de consiliu local adoptate în decembrie a fost necesară fiindcă „nu a fost prevăzut faptul că terenurile aparținând domeniului public și privat al municipiului Vulcan pot fi ocupate temporar prin amplasarea de corturi/ mese (tonete) pentru diverse activități și de alte persoane fizice și juridice, stabilindu-se, în acest sens, următoarele locații: – B-dul Minai Viteazul (zona Profi-Unic). –Str.Nicolae Titulescu (zona Mercur). – Târgul săptămânal”. Am citat din expunerea de motive care a însoțit proiectul de hotărâre.

Să fie clar.
Așa cum a fost adoptată, cu modificarea de față, hotărârea nu se referă doar la corturile  în care formațiunile politice își fac propagandă cu ocazia campaniilor electorale. Reglementarea este valabilă și pentru negustorii de tot felul care își întind mesele pe bulevard sau pe alte străzi în afara perioadei în care, pe principala arteră rutieră, au loc manifestările cultural-artistice prevăzute în programul anual al consiliului local. Rămâne de văzut dacă reglementarea va fi respectată sau dacă, în clădirea albastră, cineva va închide ochii în caz de încălcare a ei.

După cum era
de așteptat, stabilirea în mod arbitrar, au considerat unii, a amplasamentelor de mai sus, pentru montarea de corturi electorale, i-a nemulțumit pe consilierii locali alții decât PSD. Consilierul local liberal Dănuț Anghel (în prim plan în fotografie) a venit cu un amendament. El a sugerat ca, pe lângă locurile precizate în modificarea la proiectul de hotărâre, să se mai adauge încă trei. Unul lângă rondul de flori din fața blocului 3A1 (în preajma Loto), un altul, ceva mai încolo, la capătul vestic al blocului  3C1, tot lângă rondul cu flori. În fine, al treilea loc pentru corturi electorale să fie în colțul dinspre vest al parcului din fața clădirii poștei, lângă unitatea în care se fac pariuri.

Cel dintâi care s-a dat
la liberal a fost viceprimarul Cristian Merișanu. A făcut-o imediat, de parcă  de abia a așteptat momentul ăsta. „Trebuie să luați aminte – i-a zis vicele – că s-au făcut și alte partide, va fi aglomerație de corturi, așa le punem în fața primăriei”. Sărindu-i în ajutor colegului de partid, consilierul local PSD George Bălțatu a fost mai nuanțat. „Trebuie să avem în vedere nu numai partidele politice – a fost el de părere, referindu-se și la alte utilizări ale acelor amplasamente. Sunt suficiente trei locuri, cine vrea să vândă cărți o poate face și la Profi”.

Doamna consilier local UNPR
Angela Stoica i-a luat apărarea lui Dănuț Anghel și a fost de acord cu amendamentul. „Nu sunt nici atâtea partide și nici lansări de carte, le-a replicat ea antevorbitorilor. Eu cred că fiecare (partid politic – n.a.) are nevoie de vizibilitate”.  „Dumneavoastră dați asigurări că, în campanie, veți sta la Dincă sau la Mercur?”, a întrebat ea fixându-l cu privirea pe cel care, acum, este pe funcția ocupată de ea odinioară. Și, amintind de bannerul pe care PSD l-a întins deja de-o parte pe alta a bulevardului, în dreptul primăriei, s-a bătut peste obraz în mod semnificativ.

Firește că cel
vizat de vorbele ei nu a cutezat să-i dea vreo replică. Era și culmea să se fi luat de cea care știe și în care parte-și poartă Ile pixul, mă rog, ca să mă exprim plastic. În schimb, a existat o ultimă încercare a lui Dănuț Anghel de a-și susține amendamentul: „Nu știu dacă vor apărea zece corturi, iar, în caz că, le putem limita”.  Gheorghe Ile a rămas inflexibil. „Văd că ați luat în brațe politica – s-a dat din nou la el primarul. Dacă două sute de oameni fac miting în fața barului dumneavoastră și se stă toată ziua acolo, e corect?”. Pe moment, consilierul local liberal pare să fi fost pus în încurcătură. Nu știu dacă s-a gândit sau nu, dar răspunsul pe loc ar fi trebuit să fie unul de genul, da, ar fi foarte bine, să vină, să facă miting, pentru că, din două sute de oameni, cincizeci tot ar  intra, să bea ceva. Iar la restul le-aș fi dat eu gratis!

Astfel, văzând că
a punctat, Ile a decis că „astea sunt punctele de manifestări, nu numai cu corturi, astea rămân definitive”.  Și a continuat cu „locul de manifestări de la Morișoara”, care ar fost fost stabilit printr-o hotărâre de consiliu local de care nici Angela Stoica și nici liberalul Mihai Costel au mărturisit că nu-și amintesc să fi fost votată. Treaba asta a generat un schimb de replici între liberalul  Mihai  Costel și primar, iar acesta din urmă a promis că va aduce documentul cu pricina. E de urmărit treaba asta, fiindcă sunt curios, să văd cine are dreptate. Ultima intervenție a fost a consilierului local PSD Pompiliu Barbu. El a fost scurt: „Sunt de acord și susțin proiectul inițiat de domnul primar!”. De fapt, nimeni nu s-ar fi așteptat la altceva. Supus la vot, proiectul de hotărâre a fost aprobat cu treisprezece voturi „pentru”. Au votat împotrivă uneperiștii Angela Stoica și Victor Busuioc din fosta „Alianță pentru Hunedoara”, aliatul lor de atunci, socialistul Ion Tilea, și liberalii Eugenia Bărbiță, Dănuț Anghel și Mihai Costel.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii