Veşti bune de la Mediu. Ce rezolvă vizita la un ministru

Veşti bune de la Mediu. Ce rezolvă vizita la un ministru

DISTRIBUIȚI

În urma vizitei delegaţiei administraţiei publice judeţene la Bucureşti, la sediul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, s-a rezolvat problema unor investiţii hunedorene cu notificări de suspendare a unor acte.

Astfel, la sediul Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara s-au primit, joi, 2 iulie 2015, adrese oficiale de la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Hunedoara ce anulează Notificările de suspendare a actelor de reglementare pentru unele obiective de investiţii aflate pe teritoriul judeţului nostru.

În fapt, se face referire la proiectele: „Construire şi exploatare de microhidrocentrale pe Râul Alb, judeţul Hunedoara”, „Construire Biserică ortodoxă – Prislop”, „Construire bucătărie, sală de mese şi chilii – Prislop” şi „Regularizare pârâu Gurasada pe teritoriul comunei Gurasada, judeţul Hunedoara”.

În consecinţă, actele de reglementare emise de APM Hunedoara pentru aceste proiecte îşi menţin valabilitatea în condiţiile în care au fost emise şi activitatea poate fi reluată.

De asemenea, SC Apa Serv Valea Jiului SA a fost înştiinţată că procedura de emitere a acordului de mediu pentru proiectul: „Modernizare infrastructură de apă şi apă uzată în judeţul Hunedoara” se continuă în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Mihaela PETROŞAN

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii