Uricani. Sfinţirea Troiţei amplasate pe Muntele Şiglăul Mic, în locul numit „La...

Uricani. Sfinţirea Troiţei amplasate pe Muntele Şiglăul Mic, în locul numit „La Tablă”

DISTRIBUIȚI

În ziua de duminică, 28 iunie 2015, a avut loc slujba de sfinţire a Troiţei amplasate pe Muntele Şiglăul Mic, în locul numit „La Tablă”, monument ridicat pentru a cinsti eroismul soldaţilor români care au luptat în această zonă, în anul 1916, pe graniţa care a despărţit pentru o vreme Vechiul Regat Românesc de Transilvania care fusese încorporată în Imperiul Austro-Ungar.

Troiţa care uneşte
Deşi a fost o zi înnourată, gata să plouă în orice moment, s-au adunat pe acest munte peste o sută de persoane, majoritatea localnici şi vechi băştinaşi. Pe lângă aceştia au venit şi câteva „barabe”, cum peiorativ au fost numiţi cândva străinii care s-au aşezat în Valea Jiului. Ca urmare, conţinutul sărbătorii cred că trebuie să fie eliberat de orice înţeles localist şi tribal. Aşa cum deseori a spus venerabilul domn Nicolae Stoi, personalitate vie a Văii Jiului, troiţele pe care le-a construit de-a lungul timpului trebuie să unească, nu să dezbine. Pentru aceasta politica trebuie pusă la colţ dacă nu duce la unire, ci doar la dezbinare. Şi pentru evenimentul în cauză este important sensul profund religios, ceea ce dovedeşte că între sufletul omului şi Dumnezeu nu trebuie să existe interpuşi.

Din Uricani până pe Muntele Şiglău
poţi face drumul pe jos, cu o căruţă, cu un animal de povară sau cu o maşină de teren. Dovadă că lumea a progresat pe aceste meleaguri este că maşinile de teren au devenit o banalitate. Ciobanii care altădată pierdeau mult timp cu transportul laptelui din vârful muntelui au azi maşini de teren. Au câştigat astfel timp, dar cred că au pierdut din farmecul naturii pe care-l percepeau atunci când străbăteau pe jos distanţele. Spun acestea pentru că în poiana alpină, în apropiere de locul în care a fost ridicată troiţa, se află o stână unde tradiţia s-a amestecat foarte mult cu modernitatea. Noi am urmat cu maşinile şi o parte din drumul ciobanilor. Nu este un drum uşor nici pentru maşini, pentru că este aproape total neamenajat. Localnici nu au cum să-l repare prin propriile lor eforturi, iar în ceea ce priveşte autorităţile locale sau judeţene nu aş putea face previziuni în acest sens. Dacă am fi în Germania, cum deseori spune un domn onorabil, fost localnic din Uricani şi de mulţi ani cetăţean german, drumurile peste munte ar arăta altfel. Cum nu facem parte din acea civilizaţie occidentală, trebuie să ne mulţumim cu ceea ce ne-a dat Dumnezeu în acest spaţiu mioritic. Totuşi, maşinile de teren par să nu aparţină spaţiului mioritic, nici celui descris de filosoful Lucian Blaga, nici din ceea ce a mai rămas din structura fundamentală a sufletului românesc.
Trecând peste toate aceste observaţii, trebuie spus că aproape douăzeci de maşinării, cu patru şi cu două roţi, au ajuns în vârful muntelui.

Peste o sută de oameni
au venit să participe la eveniment şi au adus cu ei tot ce se putea aduce pentru a avea un minim confort. În prezent nu ne mai putem lipsi de confort şi cred că dacă am fi doar cu natura nu am putea supravieţui. Dar acesta este o altă poveste. După ce s-a strâns această lume, am aşteptat să vină Părintele Protopop Petrache Creţu. Şi a ajuns la timp! Venirea domniei sale a adus bucurie pe feţele tuturor (din câte am observat), pentru că eu cred că nu au fost şi farisei printre noi. O parte din mulţime s-a urcat lângă troiţă, atât cât a permis locul foarte îngust şi accidentat, ceilalţi aşezaţi mai jos, pentru a asculta slujba părintelui care a fost ajutat de un cântăreţ bisericesc. Toate cuvintele slujbei au fost înălţătoare. Şi, pentru moment, la început…

…Dumnezeu a dat un semn
pentru că a ieşit un soare firav dintre nori. Ploaia a fost alungată şi vântul a fost domolit. Stihiile naturii au stat ascunse sub obrocul ceresc. Părintele Creţu, protopopul nostru, a spus după slujbă şi câteva versuri din marele poet latin Ovidiu, al căror sens era cel al esenţei patriei, dar care s-a plâns atât de mult de frigul din Dacia şi a murit cu dorinţa neîmplinită de a se reîntoarce la Roma. Au fost amintiţi soldaţii români pentru care s-a ridicat troiţa, cu gândul că această lucrare va fi o călăuză pentru lumea spriritelor şi, în acelaşi timp, o călăuză pentru creştinii acestui loc.

A vorbit apoi
venerabilul domn Nicolae Stoi, artizanul acestui eveniment, constructorul crucii de lemn ce străjuieşte de acum muntele. Domnia sa, în cuvinte simple şi adânci, a spus câteva lucruri esenţiale pentru urechile care sunt capabile să audă. Monumentul a fost ridicat în ideea unei unităţi dintre gorjenii din Runcu (Gorj) şi uricăneni (Hunedoara). Simbolul acestei unităţi sunt cele două mâini înfrăţite de pe faţa crucii. Şi-a descris lucrarea şi simbolistica ei cu o precizie vrednică de un critic de artă. Nu a uitat să spună că peste valoarea sentimentală se află valoarea mai înaltă a perenităţii. Schimbările care au venit deja şi care vor mai veni pot anula puritatea spirituală a unităţii omului cu Natura şi Dumnezeu.

Am fost apoi invitat
să spun câteva cuvinte despre evenimentele istorice. Bătea un vânt rece şi multe dintre figurile pe care le-am văzut nu păreau prea dornice de o poveste istorică. Aşa că am fost nevoit să mă rezum la câteva lucruri insipide. Este prea departe zăngănitul armelor care au scurtat în anul 1916 vieţile unor nefericiţi (nefericiţi pentru familiile lor, dar care au murit pentru a ferici patria).

sfintire-troita-(3)Toată lumea s-a adunat
în jurul mesei şi cred că toţi au apucat să mănânce ceva. Sufletele victimelor războiului au fost astfel răzbunate: mămăligă, tocană dintr-un porc necunoscut, peşti afumaţi şi uscaţi, băuturi alcoolice băştinaşe şi nu numai. S-a stabilit ca în fiecare an să se adune aici, pe Muntele Şiglăul Mic, în ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, care de acum sunt şi ocrotitorii monumentului, pentru a sărbători (neapărat cu mâncare şi băutură pentru că şi recunoştinţa faţă de patrie trece prin stomac).

Trebuie să menţionez
că acest eveniment a fost făcut posibil prin contribuţia deosebită a unor oameni de suflet ca: Constantin Ionaşcu (a contribuit cu bani şi muncă), Daniel Beacă, Nicuşor Stoi, fraţii Bolosin, Claudiu Făgaş (şeful vânătorilor, care a organizat evenimentul). Sunt şi alţii pe care i-am menţionat cu altă ocazie. Gorjul a fost reprezentat de trei domni care aparţin Obştei Runcu. Sperăm că la anul vor veni mai mulţi, deoarece monumentul încă păstrează pe el cele două mâini încrucişate.

sfintire-troita-(4)Am plecat de pe munte
cu un sentiment al golului. Cei care au rămas să petreacă în continuare s-au estompat în dosul unei perdele de fum cu miros de carne arsă. Am avut un sentiment al singurătăţii crucii care a rămas să străjuiască hotarul dintre lumea noastră şi o lume de mult apusă. Domnul Nicolae Stoi parcă este un crai al acestei lumi pierdute care vrea să nu fie uitat hotarul dintre suferinţă şi bucurie.
Ion HIRGHIDUŞ

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii