Uricani / Proiecte cu impact major asupra calităţii vieţii locuitorilor 

Uricani / Proiecte cu impact major asupra calităţii vieţii locuitorilor 

DISTRIBUIȚI

Cinci proiecte majore se află în curs de punere în practică în orașul Uricani. De la faza de proiect la cea de implementare drumul lor a fost atent urmărit și pregătit de către primarul Dănuț Buhăescu, asistat de doamna Florena Markus, manager al instituției publice locale uricănene. Dar nu numai acestea, după cum veți constata citind mai departe.

Ceea ce trebuie reținut
că toate aceste cinci proiecte sunt finanțate din fonduri europene, iar materializarea lor va fi resimțită în bine de către locuitorii urbei. Vorbim, aici, despre regenerarea urbană a Uricaniului, despre eficientizarea energetică a blocurilor de pe strada 1 Mai și Aleea Trandafirilor (proiecte separate pentru fiecare stradă), regenerarea urbană a fostului sediul al minei Valea de Brazi și, ultimul proiect, eficientizarea energetică a clădirii primăriei, corpurile A și B.

Un alt proiect îndrăzneț
și drag lui Dănuț Buhăescu – care face parte dintr-un complex integrat de măsuri care va fi benefic Uricaniului – se referă la „Centrul de Zi” preconizat să fie înființat în zona fostei cariere de la Câmpu lui Neag. Centrul de zi uricănean va sta la dispoziția vârstnicilor care au lucrat la exploatările miniere din Uricani, dar și copiilor. Și nu oricum, trebuie neapărat precizat, ci gratuit și pe o perioadă de cinci ani. Asta da veste care merită să fie împărtășită – șeruită, cum se spune mai nou – de către toți locuitorii urbei păstorite înțelept și drept de către primarul Dănuț Buhăescu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii