Un bărbat în stare de ebrietate, tâlhărit la Brad. Autorii, în arest...

Un bărbat în stare de ebrietate, tâlhărit la Brad. Autorii, în arest preventiv

DISTRIBUIȚI

foto arhiva

În data de 30 iulie,  Poliţia Brad a fost sesizată cu privire la faptul că bărbat în vârstă de 49 de ani, că a fost victimă a unei agresiuni. În urma cercetărilor au identificat trei tineri din Brad, unul în vârstă de 20 de ani, altul de 27 de ani şi un minor în vârstă de 16 ani, faţă de care au luat măsura preventivă reținerii pentru 24 de ore.

Tâlhăria avusese loc în acea noapte, în intervalul orar 03.00-05.00, pe strada Spitalului. Tâlharii  au profitat de starea avansată de ebrietate a bărbatului, pe care l-au urmărit din zona unui local în care acesta a consumat băuturi alcoolice, l-au lovit în cap, şi i-au sustras  portofelul în care avea 160 de euro, un card bancar şi  documente personale, precum şi o geantă în care avea trei pungi de cafea, un telefon mobil şi alte obiecte personale.

În acest caz, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la agresiunea comisă asupra bărbatului de către personalul medical al Unităţii de Primiri Urgenţă Brad, iar cercetările au fost îngreunate de starea de amnezie temporară a bărbatului.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. Cei trei tâlhari urmează a fi prezentaţi  magistraţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale.

 

Sfatul politiștilor:

          Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă să vă luaţi măsuri de precauţie, mai ales când circulaţi noaptea, la ore târzii, pe străzi pustii sau neiluminate.  Nu purtaţi în mod ostentativ bijuterii sau alte bunuri de valoare, cum ar fi telefoanele mobile. Dacă observaţi că sunteţi urmăriţi, nu ezitaţi să cereţi ajutor trecătorilor de pe stradă. Este important să vă păstraţi calmul. Neintrând în panică, veţi putea sesiza cu multă claritate intenţiile agresorului, posibilităţile de apărare sau de acţiune pentru a scăpa din zona de influenţă a acestuia.

          Dacă sunteţi victima unei agresiuni, încercaţi să reţineţi multe semnalmente ale autorului şi anunţaţi de îndată poliţia; sporiţi astfel şansele de identificare, prindere şi pedepsire a agresorului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii