„Turul Municipiului Deva”, ediția a VI-a

„Turul Municipiului Deva”, ediția a VI-a

DISTRIBUIȚI

Clubul Sportiv „Făerag” în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva dau startul, sâmbătă, 5 mai 2018, la ora 11:00, în cea mai importantă competiție ciclistă de șosea – „Turul Municipiului Deva”, ediția a VI-a, care se desfășoară, timp de două zile, pe DJ 707 J (zona „Căprioara”) și pe mai multe străzi și artere din reședința județului. La eveniment și-au anunțat participarea aproximativ 150 de sportivi.

„Turul Municipiului Deva” presupune două probe: Contratimp Individual – care se va desfășura sâmbătă, 5 mai 2018, în condiții de trafic închis, pe DJ 707 J (de la intersecția cu DN 7 până la strada Aurel Vlaicu) și Fond – care se va desfășura duminică, 6 mai 2018, în condiții de trafic restricționat la o bandă de mers, pe două următoarele două trasee.

Trafic redirecţionat

Pentru buna desfășurare a evenimentului, circulația rutieră va fi închisă pe mai multe străzi din municipiul Deva. Astfel, sâmbătă, 5 mai 2018, traficul rutier va fi închis, între orele 7:00-19:00, pe DJ 707J, de la intersecția cu DN 7 până la strada Aurel Vlaicu, iar duminică, 6 mai 2018, traficul rutier va fi închis, între orele 7:00-19:00, pe strada Aurel Vlaicu (de la intersecția cu strada Izvorului până la intersecția cu DJ 707J până la intersecția cu DN 7) și pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 (de la intersecția cu Bulevardul Iuliu Maniu până la intersecția cu Piața Victoriei).

 

 

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii