Triumf la gimnastică

Triumf la gimnastică

DISTRIBUIȚI

Timp de trei zile în Sala Polivalentă din municipiul Arad s-au desfășurat întrecerile din cadrul Campionatul Naţional de Gimnastică Artistică pentru junioarele de la categoria a III-a nivel 1 și 2 de concurs.

Competiția a fost foarte importantă, deoarece a contat și pentru calificarea pentru întrecerile individuale care se vor desfășura în toamna acestui an.

Spre bucuria celor din delegația clubului devean, gimnasta Viviana Gânju, legitimată la LPS Cetate Deva, a cucerit două medalii de aur, devenind noua campioană națională la sol și la paralele în competiția junioarelor III nivel 1 de concurs.

Menționăm că junioarele de la nivelul 2 de concurs, Bianca Dinu, Cristina Popescu și Theea Susan, cele mai mici ca vârstă din competiția de la Arad, au avut doar întrecerile de calificare pentru competiția din toamnă și și-au atins primul obiectiv deoarece le vom vedea la naționalele din octombrie/noiembrie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii