Trei tentative de înșelătorie la Hunedoara, doar una încheiată cu pagube

Trei tentative de înșelătorie la Hunedoara, doar una încheiată cu pagube

DISTRIBUIȚI

La Hunedoara înșelătoria la telefon a început să aibă picioare scurte, dar tot mai pică câte o victimă în plasa șarlatanilor

Sâmbătă, 14 octombrie, la ora 18:25, Poliția Hunedoara  a fost sesizată cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 79 de ani, din localitate, a fost apelată pe telefonul fix de către un bărbat, care s-a recomandat a fi „medic” și care i-a comunicat că fiica sa este internată în spital, grav rănită, și că îi este necesară o suma mare de bani, pentru „tratament”. La solicitările bărbatului necunoscut, persoana vătămată i-a comunicat adresa de domiciliu și numărul de telefon mobil, iar la scurt timp acesta a contactat-o din nou și i-a spus să se deplaseze într-un loc public din oraș, unde va întâlni cu o femeie trimisă de el, pentru a-i da banii pentru „tratament”. Femeia  s-a deplasat la locul indicat, unde s-a întâlnit cu o femeie necunoscută, căreia i-a înmânat 5.000 de lei și 200 euro, după care a revenit la domiciliu și și-a sunat ginerele, de la care a aflat că fiica sa nu este în spital și că nu a fost implicată în niciun accident rutier.

Prin urmare, femeia s-a adresat poliţiştilor, care au demarat cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune, în vederea identificării autorilor şi a recuperării prejudiciului.

Tot sâmbătă, la sediul Poliţiei Hunedoara s-a prezentat o femeie în vârstă de 70 de ani, care a sesizat faptul că a fost contactată pe telefonul fix de către o persoana necunoscută care comunicat că fiica sa ar fi fost rănită în urma unui accident rutier, după care a transferat convorbirea unei femeie care i-a spus să dea toţi banii din casă pentru a putea fi transferată la o unitate medicală din București, pentru „operație”. Hunedoreanca a răspuns că are disponibili 20.000 lei, iar bărbatul necunoscut a promis că va trimite „un delegat din partea spitalului” pentru a ridica banii și o va contacta pe telefonul mobil. După încheierea convorbirii, hunedoreanca  a avut prezenţă de spirit şi a contactat-o telefonic pe fiica sa, care i-a spus că nu a fost implicată în niciun eveniment rutier.

De asemenea, la sediul Poliţiei Hunedoara s-a prezentat o femeie în vârstă de 57 de ani, care a sesizat faptul că a fost contactată pe telefonul fix de către o persoana necunoscută care i-a cerut 70.000 lei, motivând că fiica sa a suferit un accident și trebuie operată de urgență. În timpul convorbirii telefonice a sunat soneria interfonului de la locuința hunedorencei, moment în care apelantul care a solicitat banii a întrerupt discuția și promis că va reveni mai târziu.

Din fericire, în ultimele două cazuri prezentate, părţile vătămate şi-au dat seama la timp că pot deveni victime ale unei infracţiuni de înşelăciune şi nu au dat sumele de bani solicitate de apelantul necunoscut. În aceste cazuri, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la înşelăciune.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii