Trei hunedoreni au fost reţinuţi preventiv, după ce au furat țigări și...

Trei hunedoreni au fost reţinuţi preventiv, după ce au furat țigări și alcool la Luncoiul de Jos

Timp de citire: un minut

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Brad şi cei ai Secţiei de Poliţie Rurală Crişcior au identificat trei hunedoreni, cu vârste cuprinse între 16 şi 36 de ani, care sunt suspectați că în noaptea de 27/28.09.2019, au dat o spargere la un magazin alimentar din Luncoiul de Jos.

Fapta a fost reclamată în dimineața zilei de 28.09.2019, de către administratorul unei societăţi comerciale, care a sesizat faptul că i-au fost sustrase mai multe bunuri din magazinul pe care îl deţine, pe raza comunei Luncoiul de Jos.

Poliţiştii, în urma cercetărilor, au stabilit că  cei trei hunedoreni au pătruns în magazin prin forțarea  ușii de acces şi  au sustras mai multe pachete de ţigări şi sticle de băuturi alcoolice.

În urma administrării probatoriului, poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de cei trei, care au fost depuşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Hunedoara, urmând a fi prezentaţi magistraţilor, în vederea luării măsurilor legale.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor în cauză.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii