Transportul, subiectul fierbinte din Consiliul Local Deva de astăzi

Transportul, subiectul fierbinte din Consiliul Local Deva de astăzi

DISTRIBUIȚI

Astăzi, 16 aprilie, la Deva a avut loc o ședință a consiliului local cu 9 puncte pe ordinea de zi. Subiectul cu cea mai mare greutate a fost cel al transportului local. Operatorul de transport amenințase că va opri serviciul de transport în comun nemulțumit de contractul cu administrația locală.

Tirius Transtur ceruse Primăriei Deva o subvenție de 90.000-100.000 de lei, invocând pierderi majore din cauza tarifelor practicate, dar pentru acordarea subvenției nu se găsise cadrul legal. Până la lămurirea juridică a alocării acestei subvenții, care va fi stabilită de Curtea de Conturi, operatorul a fost de acord să își continue activitatea.

La punctul 4 pe ordinea de zi a fost votat în unanimitate Studiului de Oportunitate privind „Stabilirea modalităţii de gestiune a Serviciului de transport public local de călători actual în municipiul Deva” şi aprobarea gestiunii serviciului de transport public local de persoane. Primarul Nicolae-Florin Oancea vrea să dezvolte transportul local la Deva, în vederea diminuării traficului cu automobile private. Acest lucru a dus la implementarea noilor rute, dar a căror funcționare încă are deficiențe. Primarul spune că responsabilii iau notă de fiecare sesizare și problemele vor fi remediate una câte una.

Vestea bună este că primarul vrea să introducă în circuit 10-15 mijloace de transport noi. Mijloacele de transport vor fi cel mai probabil închiriate, nu achiziționate, pentru că Primăria Deva are în vedere implementarea unui proiect european de transport, care prevede și achiziția de automobile verzi, dar care va putea fi funcțional abia în 4-5 ani. Un termen prea puțin rezonabil, este de părere primarul, care între timp va încerca această soluție alternativă.

Consilierii locali au mai votat aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie şi a indicatorilor tehnico economici pentru investiţia „Creşterea eficienţei energetice a blocului de locuinţe 79, str. Bejan din municipiul Deva”. A trecut proiectul privind aprobarea cererii de finanţare şi a cheltuielilor aferente, în conformitate cu ultima formă a bugetului rezultat în urma etapei de evaluare şi selecţie pentru proiectul „Creşterea eficienţei energetice a blocului de locuinţe 79, str. Bejan din municipiul Deva”.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii