Transparența şi legalitatea, noţiuni necunoscute Partidului Social Democrat. Comunicat de presă

Transparența şi legalitatea, noţiuni necunoscute Partidului Social Democrat. Comunicat de presă

DISTRIBUIȚI

Deși Preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Bobora și-a luat angajamentul ca toate hotărârile administraţiei publice județene să respecte principiul transparenţei pentru a înlătura orice urmă de îndoială asupra acestora, se pare că atunci când este vorba de organizarea concursurilor publice, lucrurile nu mai sunt atât de ,,transparente”. După ce concursul pentru funcția de manager public al Spitalului Județean Deva din luna februarie a fost anulat pentru că nu a fost organizat conform legii, reprezentanţii PSD din consiliul de administraţie organizează un nou concurs încălcând din nou legea.

Din dorinţa de a mulţumi membrii de partid şi de a elimina orice urmă de transparență, concursul se organizează în baza unor decizii ale Consiliului Judeţean care au la baza prevederi legale abrogate. Astfel, deşi concursul pentru ocuparea funcţiei de manager persoană fizică ar trebui, conform legii în vigoare să se desfăşoare  public în vederea asigurării transparenței procedurii de selecție, iar candidații să susţină public un proiect de management pe o temă aleasă din cinci domenii prioritare ale managementului spitalicesc și adaptate la problemele spitalului unde este organizat concursul, conform regulamentului publicat pe site-ul Spitalului Judeţean de Urgență Deva acesta se desfășoară în baza Dispoziţiei nr.353/2010 a Consiliului Judeţean Hunedoara, dispoziţie care a fost elaborată în baza unei legislaţii abrogate prin  Ordinul nr. 1560/2016 a Ministrului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial nr. 1.073 din 30 decembrie 2016.

Partidul Național Liberal  solicită consiliului de administrație anularea concursului pentru funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgență Deva din luna aprilie având în vedere nerespectarea legii privind regulamentul de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de manager persoană fizică din spitalele publice, elaborarea unei noi dispoziții în concordanță cu legislația actuală și apoi organizarea concursului in concordanţă cu aceasta.
Biroul de presă PNL Hunedoara

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii