Stația de Tratare a Apei Taia-Petrila / De la reabilitare și modernizare...

Stația de Tratare a Apei Taia-Petrila / De la reabilitare și modernizare până la… exploatările forestiere și turbidităţi mult peste limite

DISTRIBUIȚI

Finalizarea lucrărilor de modernizare și reabilitare a Stației Taia din Petrila ar putea rezolva chestiunea turbidității și problemelor de la această stație.

Mai modernă decât stațiile Valea de Pești și Jieț 
Acest lucru ne-a fost adus la cunoștință de către directorul general al S.C. Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroșani, Cristian Ionică, în cadrul conferinței de presă de săptămâna trecută, de la care ZVJ v-a relatat pe larg în ediția trecută.
„Au început efectiv lucrările acolo. Și-au făcut organizarea de șantier și apoi au început cu lucrul cel mai important pentru acea stație, este vorba de decantorul lamerar și stația de reactivi. Nu putem spune de un progres fizic al lucrării, deoarece constructorul este doar de două săptămâni la noi în stație. Abia ce și-a făcut organizarea de șantier și a executat câteva lucrări premergătoare. Constructorii au timp până la sfârșitul anului 2021 să finalizeze lucrările. Firma e din Tulcea, se numește Coral. Au făcut proiectarea, au făcut nenumărate vizite în teren în perioada asta, deci nu au stat, pentru că Stația Taia va rămâne doar cu zidurile, ca și la Zănoaga, dar se va schimba practic întregul flux tehnologic, față de stațiile Valea de Pești și Jieț va fi un plus la această stație pe partea de dezinfecție a apei și pe partea de decantare. Adică, în ăștia patru ani, de când s-a terminat reabilitarea celor două stații, tehnica a evoluat foarte mult, și noi suntem cu implementarea proiectului la nivelul anului trecut, vorbind de tehnică. Acum, în doi ani, anul acesta și anul viitor, nu cred că se schimbă foarte multe și nu vor mai fi probleme. Erau probleme cu substanțele organice, primăvara, când se topeau zăpezile. Foarte greu țineam sub control substanțele organice, pe care nimeni nu le simte, dar dacă se scapă de sub control înseamnă infecții, îmbolnăviri. Nu s-a întâmplat la noi, dar ca să le ținem sub control a însemnat să facem clorinări atât la stații, cât și clorinări la rezervoare, plus spălări mai multe, ceea ce a condus la un consum mai mare de energie, dar și un consum ridicat de reactivi, toate astea însemnând bani, bani și iar bani”.

Din cauza exploatărilor forestiere, turbiditate și de 7.000-8.000 
Referitor la Stația Taia, directorul general Ionică a ținut să precizeze și de ce sunt mari probleme acolo cu turbiditatea apei, subiectul fiind practic știut de toată lumea, numai că măsurile luate de autorități n-au rezolvat în timp chestiunea. Ionică povestește ce s-a întâmplat chiar la ultimele ploi de săptămâna trecută, cu subiect și predicat, spus nu de oricine: „(…) Taia este o stație care ne creează în prezent mari probleme! De ce ne creează mari probleme? Dacă aceleași ploi au fost peste tot, cu o intensitate puțin mai mare sau puțin mai mică, ca și ordin de mărime, în Stația Jieț și în Stația Zănoaga a intrat apă brută cu turbiditate de maxim 300 de grade UNT, în stația Taia am avut două zile turbiditate peste 1.000 și am avut vârfuri și de 7.000-8.000! Practic, curgea mâl! Acum nu comentez mai mult, dar efectul exploatărilor forestiere ne pun, în situații de ploi abundente, la serioase probleme și cheltuieli! Pe Jieț merge turbiditatea la 300-380, că și acolo se mai exploatează lemn, dar la Stația Taia să fie aproape trei zile cu apă nelimpezită e deja mult prea mult! Mergem și vedem acolo: câteun părău e limpede, altul e murdar. Dar chiar dacă să zicem că nu mai exploatează nimeni într-o zonă la un moment dat, răul a fost făcut, efectul se vede în timp! (…)”.

E nevoie de intervenția autorităților
Alte comentarii sunt, credem, de prisos, ce spune directorul de la Apa Serv ar trebui luat imediat în seamă într-o țară normală: „autosesizare” se cheamă treaba asta, iar instituții care să se ocupe de acest lucru există destule. Practic ar urma ca imediat să fie luate toate măsurile LEGALE ce se impun. E simplu, dar mai trebuie să se și vrea…

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii