„Sporul de Valea Jiului” / Doi candidați la Senat. Două percepții total...

„Sporul de Valea Jiului” / Doi candidați la Senat. Două percepții total diferite

DISTRIBUIȚI

O discuție (politică) civilizată

Simțindu-se lezat de un punct de vedere exprimat la o emisiune televizată de către unul dintre candidații liberali hunedoreni la alegerile parlamentare din 6 decembrie, referitor la proiectul inițiat legat de reintroducerea „sporului de Valea Jiului” pentru cei din Sănătate, Învățământ și Asistență Socială, profesoara Lucica Muntean din Petroșani, senatorul social-democrat hunedorean, profesorul Cristian Resmeriță, a ținut să-i dea o replică candidatei, într-o conferință de presă organizată marți la sediul PSD Petroșani. Întrucât ZVJ apreciază dezbaterea de idei, civilizată, redăm un fragment din ceea ce a transmis senatorul lupenean, urmând ca fiecare să tragă singur concluziile, cine are sau nu dreptate.

 

Cadru didactic serios, om serios…

„(…) Eu am spus și săptămâna trecută și unii dintre cei care ați participat atunci la conferința de presă poate nu ați crezut exact cuvintele mele, anume că Partidul Național Liberal încearcă prin orice fel de mijloace să-mi blocheze această inițiativă legislativă. Ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută, vineri, este însă mai grav, în sensul că unul dintre candidații Partidului Național Liberal, pentru o poziție de senator, și anume doamna Luci Muntean, care este din Petroșani, care este director la grădinițele cu program normal din această localitate, și-a spus punctul de vedere despre sporul de Valea Jiului, nu neapărat în calitate, zic eu, de candidat pentru Senat, cât mai ales din poziția de profesor. Ceea ce pe mine m-a uimit foarte mult, deoarece știam că dânsa este un cadru didactic serios, un om serios… Doresc, preț de 60 de secunde, să vedem ce a spus dânsa și apoi să comentez puțin…”, a declarat senatorul Resmeriță.

După care a pus înregistrarea video cu declarația.

 

Declarația Lucicăi Muntean

„Acel spor se numește spor pentru zonele defavorizate. Întrebați dacă sunt de acord cu această lege? Dacă aș vorbi cu domnul Resmeriță, i-aș propune să nu mai numească acest spor pentru zonă defavorizată… Sporul de Valea Jiului este un spor pentru zonă defavorizată (…). Eu vreau să sper, pentru toate cadrele didactice din țara aceasta, pentru toate cadrele didactice din școlile din Valea Jiului, că vom obține de la PNL salarii suficient de mari, ca să nu mai avem nevoie de aceste sporuri, care înainte știți cum se numeau? Sporuri pentru zone defavorizate, sporuri ale rușinii. Eu nu vreau sporuri de genul acesta, vreau salariu ca să nu mai am nevoie de sporuri de acest fel…”, a spus Lucica Muntean la emisiune.

 

Resmeriță a vorbit de multe ori cu Muntean…

După prezentarea video, senatorul Cristian Resmeriță a continuat: „Aș dori să comentez puțin ce a zis doamna Muntean… În primul rând, a zis că dacă ar putea să vorbească cu mine… În toți acești ani am vorbit de foarte multe ori, de fiecare dată în interesul ei, niciodată în interesul meu, dar fiind discuții private prefer să nu vorbesc mai mult. Faptul că nu înțelege ceea ce doresc eu să fac este grav, mai ales că este profesor și director de școală. Nu mă interesează poziția de candidat al doamnei, dar faptul că dânsa confundă o inițiativă legislativă prin care doresc ca profesorii, toți cei care lucrează în Educație, Sănătate, protecția vârstnicilor și a copiilor să poată beneficia de un spor de până la 20%, după ce discută cu administrațiile, NU înseamnă că este un spor al unei zone defavorizate. Vreau să vă spun că din 2007, din momentul în care România a intrat în Uniunea Europeană, în România nu mai sunt zone defavorizate. Deci, prima greșeală!

A doua greșeală, în doar un minut: dânsa spune că în calitate de profesor o să facă în așa fel și își dorește să se întâmple în așa fel, ca guvernarea asta PNL să acorde niște salarii decente profesorilor, să nu mai aibă nevoie de nici un spor. Da, îi dau dreptate, dar dacă tot guvernarea PNL, pe care dânsa o susține, dorea acest lucru, atunci pun și eu o întrebare: de ce de la 1 septembrie NU s-a aplicat grila de salarizare, pe care PSD a făcut-o prin Legea Salarizării, astfel încât tot de la 1 septembrie 2020 profesorii trebuind să intre direct pe grila din 2022, ceea ce însemna ca profesorii să aibă salarii mărite? Cei de la Educație și Sănătate, nu și cei de la protecția socială, au, într-adevăr salarii mărite, dar mărite de guvernarea PSD, că ne place sau nu… Mai întreb: doamna Lucia Muntean, care este profesor, poate să se mai ducă la școala unde profesează afirmând aceste lucruri? (…) Ce m-a supărat însă cel mai mult este faptul că dânsa numește ceea ce eu am numit sporul de Valea Jiului, un spor al rușinii! Asta m-a deranjat cel mai mult! (…)”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii