Sorin Vasilescu, vizită în Provincia Autonomă Trento din Italia

Sorin Vasilescu, vizită în Provincia Autonomă Trento din Italia

DISTRIBUIȚI

Vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Sorin Adrian Vasilescu, a efectuat, în perioada 09 – 10 iulie, o vizită în Provincia Autonomă Trento.

Deplasarea a avut la bază invitația transmisă de conducerea Provinciei Autonome Trento în vederea dezvoltării unui proiect educațional comun între Academia de Științe Economice București și Universitatea din Trento. Din delegație au mai făcut parte coordonatorul Centrului de la Deva al ASE București, prof. univ. dr. Ioan Radu, reprezentanți ai Primăriei Municipiului Deva și ai Inspectoratului Școlar al județului Hunedoara.

Discuțiile legate de dezvoltarea proiectului educational au vizat încheierea unui protocol între ASE București, care funcționează cu o filială și la Deva, și Universitatea din Trento. Prin semnarea acestui document se prevăd schimburi de studenți, profesori și eliberarea de diplome de licență recunoscute în România și Italia. În vederea concretizării protocolului, ASE București a cerut sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și al Inspectoratului Școlar al județului Hunedoara.

Agenda vizitei a mai cuprins: întâlniri cu președintele provinciei, cu directorul pentru relații externe, cu reprezentanții departamentelor de dezvoltare economică și ai departamentului de dezvoltare turistică. Delegația română a fost invitată să viziteze un parc de cunoaștere, inovare și invenții, considerat motorul de dezvoltare și creștere economică spectaculoasă a zonei.

De asemenea, vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Sorin Adrian Vasilescu, s-a arătat interesat de modul de gestionare a problemelor legate de asistența socială. În provincia Trento, societatea civilă are un rol important în acest domeniu prin constituirea de cooperative sociale care dezvoltă și oferă servicii de asistență socială.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii