Şi la FC Hunedoara viitorul mic sună bine

Şi la FC Hunedoara viitorul mic sună bine

DISTRIBUIȚI

După rezultatul excelent obținut de juniorii Jiului, locul al treilea pe țară, un alt rezultat al fotbalului juvenil din județ ne face onoare.

Grupele de juniori 2005 și 2006 ale FC Hunedoara au avut un week-end de vis. Ambele formații pregătite de Daniel Haidiner s-au calificat în finalele Turneului Internațional „Cupa Clinceni” la categoria lor de vârstă, după victorii în fața unor echipe precum Steaua, FC Voluntari, Ajax București ori FC Vaslui. Pe lângă premiile obținute, micii fotbaliști, alături de colegii lor din grupa 2004, au fost răsplătiți de oficialii clubului hunedorean cu participarea la partida dintre Steaua și CFR Cluj, disputată sâmbătă seara, pe „Arena Națională”. „Cupa Clinceni” este unul dintre cele mai puternice turnee de fotbal juvenil cu caracter internațional organizate în țară, întrecerea fiind înscrisă în programul oficial al FRF de dezvoltare a acestui sector. La turneu au participat echipe din România, Macedonia, Bulgaria, Israel și Dubai. Organizatorii au oferit echipelor care s-au clasat pe podium medalii, cupe, mingi, dar și echipamente de fotbal. Printr-o tragere la sorți care a fost efectuată de Miodrag Belodedici, două echipe din cele cinci câștigătoare ale turneului vor beneficia de un cantonament de șapte zile la Baza Sportivă din Clinceni.

Loredana JUGLEA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii