Sfâşietor. Un tată îi cere omului de afaceri Marin Coltescu să ridice...

Sfâşietor. Un tată îi cere omului de afaceri Marin Coltescu să ridice sechestrul de pe conturile CEH SA. Copilul său, student la Timişoara, are nevoie de tichetele de masă

DISTRIBUIȚI

Apel sfâşietor al unul angajat al Complexului Energetic Hunedoara SA. Un om de afaceri din Valea Jiului a pus sechestru pe conturile colosului economic, fapt ce împiedică acordarea tichetelor de masă. Dezastrul este abia la început pentru că, şi dacă entitatea economică şi-ar achita datoriile către Marin Coltescu, alţi creditori aşteaptă oricum CEH SA la cotitură. De fapt, insolvenţa şi apoi falimentul CEH SA sunt doar o chestiune de timp.

Pe fondul acestei situaţii, la fel ca si colegii săi, Marcel Banu, angajat la termocentrala Mintia, nu a mai primit tichetele de masă şi cele cadou. În lumea reală, a oamenilor simpli, ai căror copii trag din greu ca să facă o facultate mai de Doamne-ajută!, 197,00 lei pot însemna o avere. Cum 197 de lei înseamnă un ajutor imens pentru familia Banu, la fel 197 de lei, ori mai mulţi sau mai puţini, înseamnă un ajutor pentru familiile angajaţilor lui Marin Coltescu şi pentru cele ale colaboratorilor săi (întrucât, dacă CEH SA nu şi-a plătit datoriile, nici în aceste familii nu au avut de unde să ajungă, la timp, salariile).
Publicăm integral, în cele ce urmează, scrisoarea emoţionantă a unui om, a unui tată. Cu precizarea că, până la Marin Coltescu, printre destinatarii acesteia ar fi trebuit să se afle sutele de îmbuibaţi, de la PSD şi PNL, care au tâlhărit în stil barbar averea mineritului şi energiei hunedorene, dar şi cei plăţi să îi dea pe mâna legii. (Cătălin DOCEA)

 

Stimate domnule Marin Coltescu,

Numele meu este Marcel Banu, lucrez de 32 de ani în cadrul Societăţii Electrocentrale Mintia – Deva, parte componentă a Complexului Energetic Hunedoara, complex ce am înţeles că vă este dator cu o anumită sumă de bani, fapt pentru care aţi obţinut un sechestru pe conturile complexului. Sechestru ce, practic, elimină posibilitatea acordării anumitor beneficii salariaţilor, cu precădere a tichetelor de masă cît şi a tichetelor cadou.

Doresc să vă informez pe această cale că am un copil student la Timişoara ce are de dat anumite examene, acum, înaintea vacanţei de vară. Masa lui zilnică la Timişoara şi-o asigură din tichetele de masă ce i le trimit lunar, dar cum dvs. aţi sechestrat conturile Complexului Energetic Hunedoara practic mi-aţi condamnat la foame copilul aflat la Timişoara. Nu am un salariu strălucit de mare ca al directorilor sau şefilor de departamente ale complexului ca să-mi pot permite să trimit copilului bani în plus pentru masa zilnică, mai ales că mai are de plătit şi cazarea la căminul unde stă.

Vă rog domnule Marin Coltescu să anulaţi acel sechestru pe conturile Complexului Energetic Hunedoara pentru a se putea distribui tichetele de masă care fac obiectul unui protest la poarta termocentralei Mintia – Deva. În mod sigur mai sunt şi alţi colegi ai mei în situaţie similară.

Nu doresc ca din lipsa acestor tichete să chem copilul acasă, să nu rabde foame la Timişoara.

Dacă nu se poate ridicarea sechestrului, atunci vă rog stimate domnule Marin Coltescu să-mi acordaţi în particular contravaloarea acestor tichete pentru luna iunie 2015 în valoare de 197,00 lei (unasutanouăzecişişaptelei) ca la rîndul meu să-i trimit mai departe la Timişoara copilului meu.

Promit că la plata salariului sau dacă se vor primi aceste tichete, vă voi restitui suma în mod corespunzător.
Vă mulţumesc.

Deva, 13 iulie 2015

Cu deosebit respect,
Marcel Banu

3 COMENTARII

  1. Ei ce daca ca doar copilul lui Coltescu e bine are Porche de 100.000 euro si gagici in fiecare zi cate una asa ca mai bine sa sune un tata de fata sa o ia juniorul in Panamera o tura.

  2. Frate fiecare cum poate,fiecare la randul nostru daca era in locul lui si avea varsta si sanda lui la fel facea…asa ca nu ar trebuii sa judecam omul dupa potential.NU STITI CUM SA VA MAI LUATI DE UNUL SI DE ALTUL CARE E MAI SUS PUS,PRIN ORICE KKT,
    EU NU CRED CA UN COPIL STUDENT LA TM MANANCA DE 197 RON+CA MAI E SI DISTRACTIA CA DOAR NU E SFANT,

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii