Scrisoare adresată tuturor conducătorilor auto din regiunea Hunedoara

Scrisoare adresată tuturor conducătorilor auto din regiunea Hunedoara

Timp de citire: 3 minute

„În lumina sarcinilor trasate de documentele celui de-al II-lea Congres al P.M.R. prin Directivele cu privire la dezvoltarea economiei naţionale în cel de-al doilea plan cincinal, problema transporturilor capătă o importanţă din ce în ce mai mare.

Îndeplinirea acestor sarcini măreţe, depinde în cea mai mare măsură de gradul de pregătire şi calificare a conducătorilor auto, de conştiinciozitatea şi simţul de răspundere al acestora şi de alţi factori de ordin tehnic.

În regiunea noastră – regiune de importanţă industrială în continuă creştere – parcul de maşini de transport a crescut considerabil, lucru care a atras după sine şi creşterea numărului de conducători auto.

Pe teritoriul regiunii un mare număr de conducători auto, care, înţelegând pe deplin rolul lor în îndeplinirea sarcinilor ce le stau în faţă, au devenit fruntaşi şi sutamiişti, aceasta prin faptul că au dat o importanţă deosebită calificării lor profesionale şi respectării cu stricteţe a regulilor de circulaţie pe drumurile publice.

Cu toate acestea mai există încă mulţi conducători auto cu o slabă pregătire profesională, iar unii stăpâniţi de viciul beţiei, orgolioşi, pasionaţi de viteze excesive, ambiţioşi, lipsiţi de conştiinciozitate şi atenţie, care ignorând regulile de circulaţie, provoacă accidente grave şi pagube mari pentru economica naţională.

Această situaţie poate şi trebuie să fie înlăturată, în interesul cetăţenilor şi a bunurilor materiale.

De aceea, conducerea Direcţiei regionale de miliţie, analizând situaţia şi consecinţele grave ale accidentelor de circulaţie ce se produc în raza regiunii noastre, se adresează, în primul rând, dvs. conducătorilor auto, care, ca cetăţeni activi şi constructori ai societăţii socialiste, sunteţi chemaţi a lupta cu hotărâre pentru înlăturarea tuturor cauzelor care duc la accidente de circulaţie.

Nu uitaţi că, urcându-se pe maşina condusă de dvs. oameni cinstiţi şi nevinovaţi, vă încredinţează viaţa lor, pe care aveţi datoria patriotică de a o apăra.

Urcându-vă la volanul unei maşini, în mâinile dvs. stă securitatea multor bunuri aparţinând întregului popor, bunuri pe care aveţi datoria de a le păzi ca pe ale dvs. proprii.

Pe lângă răspunderea penală ce o aveţi faţă de legile statului, aveţi şi răspunderea morală faţă de vieţile cetăţenilor şi faţă de bunurile materiale ce vi se încredinţează, pentru a le transporta.

Dacă veţi analiza această stare de lucruri ca cetăţeni cinstiţi ai patriei noastre şi vă veţi pune în situaţia familiilor care au suferit consecinţele victimelor de pe urma accidentelor de circulaţie, veţi putea înţelege cât de necesară este respectarea cu stricteţe a regulilor de circulaţie.

Revizuindu-vă şi completându-vă cunoştinţele tehnice, oprindu-vă de a consuma băuturi alcoolice atunci când vă urcaţi la volan, ferindu-vă de tendinţa şi ambiţia vitezei excesive nepermise, de acele persoane care, lipsite de spiritul răspunderii, încearcă să vă influenţeze şi să vă antreneze în nerespectarea regulilor de circulaţie, veţi dovedi o deplină înţelegere a răspunderii ce vă revine de cetăţeni, faţă de patrie, faţă de întregul popor muncitor.

Conducerea Direcţiei regionale de miliţie apelează la dvs. şi vă cere să fiţi primii care să luaţi atitudine împotriva acelora care nesocotesc legile statului, atitudine care să ducă la crearea unei opinii de masă împotriva acestora, conştienţi fiind că prin aceasta vă îndepliniţi o înaltă datorie patriotică faţă de statul nostru democrat-popular, faţă de întregul popor muncitor.

Noi suntem siguri că majoritatea conducătorilor auto vor da dovadă de multă înţelegere în această direcţie şi vor dovedi prin fapte că sunt demni de menirea lor. De asemenea, dorim ca, tot pe această cale, să vă cunoaştem şi părerea şi angajamentele ce le veţi lua pentru înlăturarea oricăror deficienţe ce s-au făcut simţite în munca de până acum”. [„Drumul Socialismului”, Anul VIII, nr.597, Deva, 24 iunie 1956].

Scrisoare adresată tuturor conducătorilor auto din regiunea Hunedoara

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii