Săptămâna Prevenirii Criminalităţii

Săptămâna Prevenirii Criminalităţii

Timp de citire: 2 minute

Pe parcursul acestei săptămâni, mai exact în perioada 28 septembrie – 2 octombrie se derulează, la nivel naţional, cea de-a zecea ediţie a campaniei „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, în cadrul căreia vor fi abordate domenii de interes instituţional precum: delincvenţa juvenilă, victimizarea minorilor, furturile, înşelăciunile, tâlhăriile stradale, infracţiunile de criminalitate organizată şi siguranţa rutieră.

Împotriva violenţelor în şcoli

Şi în judeţul Hunedoara poliţiştii structurii de Analiză şi Prevenirea a Criminalităţii şi-au planificat diverse activităţi, în funcţie de grupurile ţintă vizate şi de tipul mesajelor preventive ce vor fi promovate pentru conştientizarea populaţiei cu privire la importanţa adoptării unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale. În organizarea şi derularea acestor acţiuni au fost cooptaţi parteneri din diverse domenii: autorităţi locale, unităţi de învăţământ, societăţi comerciale, organizaţii neguvernamentale, instituţii guvernamentale şi mass-media.

Astfel, în cadrul întâlnirilor şi acţiunilor organizate vor fi abordate aspecte privind delincvenţa juvenilă, violenţa în şcoli, victimizarea minorilor, periculozitatea consumului de droguri, importanţa protejării bunurilor proprii, precum şi siguranţa rutieră. În cadrul acestora, poliţiştii hunedoreni se vor întâlni cu elevi, părinţi, profesori, psihologi şcolari, proprietari de autoturisme, locuinţe, vârstnici şi conducători auto.

Dintre activităţile propuse în judeţul Hunedoara, ar fi de amintit, în primul rând, lansarea proiectului local „Prevenirea BULLYING-ULUI în liceele hunedorene”, iniţiat în parteneriat cu Fundaţia „Conexiuni” Deva şi co-finanţat de Consiliul Judeţean Hunedoara, ce va fi implementat în municipiile Hunedoara şi Petroşani, în perioada următoare, octombrie – decembrie 2015. Proiectul este continuarea unei „bune practici” realizată deja, în municipiul Deva, în perioada mai – iunie 2015, sub sloganul „BULLYnă albă pentru toleranţă”.

Prevenirea, în stradă

Apoi, este de notat că vor avea loc acţiuni stradale – de exemplu, chiar luni, în prima zi a campaniei a fost realizată o expoziţie foto umană (lanţ uman) de elevii a două licee din Deva, care au purtat tricouri inscripţionate cu mesaje preventive şi au expus fotografii color A3, realizate de ei, cu ipostaze de bullying din şcolile lor -, dar şi cu distribuirea de materiale informative.

De asemenea, în toate municipiile şi oraşele din judeţ, poliţiştii de proximitate vor participa la activităţi de instruire a elevilor din clasele gimnaziale, în care vor distribui pliantele cu sloganul „Siguranţă de nota 10” şi vor transmite recomandări preventive despre siguranţa minorilor la şcoală şi acasă.

Vizită la penitenciar

Interesantă va fi o acţiune care are loc marţi, 29 septembrie, o vizită, cu un grup de elevi, la Penitenciarul Bîrcea Mare, unde poliţiştii vor mijloci un dialog între liceeni şi tineri aflaţi în executarea unor pedepse privative de libertate, pentru fapte comise în perioada minoratului (furt, tâlhărie, loviri sau alte violenţe). De asemenea, elevii vor avea ocazia să viziteze spaţiu de reţinere a tinerilor încarceraţi. Scopul acţiunii va fi de conştientizare a participanţilor, cu privire la riscul asumat, dacă se lasă manipulaţi de anturaj sau decid să încalce legea.

În plus, în judeţ, poliţiştii rutieri vor desfăşura acţiuni preventivă în trafic, pentru diminuarea riscului rutier şi a accidentelor grave cauzate de traversarea neregulamentară a pietonilor, prin care vor distribui pliante informative cu recomandări pentru creşterea siguranţei rutiere, tuturor cetăţenilor întâlniţi în zonele aglomerate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii