Petroşani. Sâmbătă, primarul va fi scos la tablă

Petroşani. Sâmbătă, primarul va fi scos la tablă

DISTRIBUIȚI

Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi va efectua prima mutare a Campionatului Naţional de şah, pe echipe, Divizia B, de la Petroşani. 

Sâmbătă, 3 octombrie, ora 16:00,la Biblioteca Universităţii din Petroşani va începe, oficial, prima rundă a Campionatului Naţional de şah pe echipe Divizia B. Competiţia este organizată de Federaţia Romană de Şah în colaborare cu CSM Jiul Petroşani, cu sprijinul Consiliului Local şi Primăria municipiului Petroşani, SC Realcom SA Petroşani şi Hotel Petroşani. Startul oficial al competiţiei va fi dat de primarul municipiului Petroşani,Tiberiu Iacob Ridzi, care va efectua prima mutare pe tabla de şah.

Iată şi cele nouă echipe participante: Universitatea de Vest Timişoara, ACS Chindia Târgovişte, Terra Şah Mediaş, CS Ineu (Arad), Clubul de Şah Deva, CS Vulcan (cu două echipe) şi CSM Jiul Petroşani (tot cu două echipe). Este posibil să ajungă la competiţie şi echipa CSO Cugir,care încă nu a confirmat prezenţa.

Arbitrul competiţiei este A.I. Radu Chirilă, Bucureşti. „Dintre toate evenimentele şahistice organizate vreodată în Vale, acesta este cel mai important şi sperăm să ne ridicăm la înălţime cu organizarea. Favorită clară la promovare anul acesta în divizia A este echipa din Timişoara, care dispune de un lot de sportivi foarte valoros pentru o astfel de competiţie. Pentru locurile doi şi trei se vor duela echipele din Târgovişte şi Deva, ambele retrogradate anul trecut din divizia A. Petroşaniul se va lupta pentru primele patru locuri cu Aradul şi Mediaşul. Alături de mine, din lotul de la Petroşani vor mai face parte Alin Apostu, Marin Michi,Teodor Berinţan, Laurean Manaţe, Ioan Fudulache şi juniorul Octavian Bumbac. Şi echipa a doua este formată din juniorii de perspectivă ai clubului, se prezintă bine avându-i în componenţă pe Andrei Tufă, Iarina Chiuzan,Timotei Tradnik, Alexandru Maidik, Bogdan Avram, Claudiu Grau şi, probabil, Andreea Albescu”, a declarat Gheorghe Şcurhan, coordonatorul şi organizatorul competiţiei.
Loredana JUGLEA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii