Salonul Hunedorean al Cărții – ediţia a XVI-a

Salonul Hunedorean al Cărții – ediţia a XVI-a

DISTRIBUIȚI

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează, în perioada 7-10 octombrie 2015, cea de-a XVI-a ediție a tradiționalului Salon Hunedorean al Cărții. Timp de patru zile, între orele 1000 și 2000, în primitoarea ambianță a Salle d’Or din incinta Deva Mall, etajul trei, vor fi găzduite standurile celor peste 80 de edituri care au onorat invitația Bibliotecii Județene de a fi prezente la acest Salon.

Din țară, și-au anunțat participarea următoarele edituri:

– din Alba Iulia: Aeternitas;

– din Brașov: Okian;

– din Brăila: Torent Press;

– din București: Academia Română – Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Alias Publishing, All, Antet, Art, Asociația Macedonenilor din România, Astro, Cartex, Casa Radio, Corint, Corint Junior, Crime Scene Press, Curtea Veche, Delfin, Diana Press, Energoterm Plus, Flamingo, For You, GBV România, Girasol, Herald, House of Guides, Humanitas, Integral, Leda, Lider, Litera, Livingstone, Macmillan, Matrix Rom, Militară, MM Publications, MMS, Nemira, Nicol, Niculescu, Paideia, Pescăruș, Prestige, Rao, România Press, Saeculum IO, Semne-Artemis, Sigma, Trei, Tritonic, Univers, Univers Enciclopedic Gold, Vinexpert, Vivaldi, Vremea;

– din Cluj-Napoca: Argonaut, Byton Music, C.A. Publishing, Eikon, EMMA, Limes, Mega, Myrobiblion;

– din Focșani: Fundația Cartea Călătoare;

– din Iași: Polirom;

– din Pitești: Carminis, Diana, Nomina, Paralela 45;

– din Reșița: Tim;

– din Sibiu: Karpaty Music;

– din Târgoviște: Cetatea de Scaun;

– din Timișoara: Excelsior Art.

Editurile hunedorene, ca de obicei, vor fi prezente şi vor organiza lansările unor scriitori consacraţi sau ne vor oferi debuturi editoriale. Ne vom întâlni cu următoarele edituri din județ:

– din Deva: Accent Media, Călăuza v.b., Cetate, Danimar, Emia, Gligor Hașa, Karina, Ortoepia, Paula, SENS – Societatea de Educație Nonformală și Socială, SETRAS, Vultur ZM;

– din Orăștie: Vorba;

– din Petroșani: Tehno-Art;

– din Simeria: Traian Dorz.

Afis salon 2015Programul Salonului este foarte bogat, în fiecare zi fiind organizate lansări de carte și întâlniri cu personalități de anvergură ale culturii, istoricul Lucian Boia (9 octombrie 2015, ora 1800, Deva Mall, etajul trei, Salle d’Or) și scriitorul și omul politic Markó Béla (10 octombrie 2015, ora 1600, Deva Mall, etajul trei, Salle d’Or) fiind doar două nume care, cu siguranță, vor conferi un grad mare de atractivitate manifestării și vor aduce un numeros public.

În deschiderea Salonului Hunedorean al Cărții (7 octombrie 2015, ora 1000, Deva Mall, etajul trei, Salle d’Or) vor avea loc două momente speciale:

•  Lansarea volumului V, „Personalități hunedorene”, al lucrării „Județul Hunedoara, monografie”, lucrare realizată de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva. Este rodul activității unui colectiv pluridisciplinar care a făcut o minuțioasă trecere în revistă a biografiilor și realizărilor unor personalități hunedorene din principalele domenii de activitate. Această monografie adună între copertele sale figurile proeminente ale unor hunedoreni cu care ne mândrim, fiind cu adevărat o lansare-eveniment.

• Aniversarea celor zece ani de existență a revistei Vox Libri, revistă editată de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva.

Salonul Hunedorean al Cărții este așteptat, și în acest an, cu aceeași nerăbdare și bucurie de către cei care iubesc cărțile și doresc să cunoască cele mai noi apariții editoriale din țară și din județ. An de an ni se confirmă faptul că dragostea pentru carte nu dispare, că tot mai mulți sunt cei care caută lumea cărților, care citesc și vor să fie cât mai mult în preajma acestora. Ca de fiecare dată, și în acest an standurile vor fi bogate, oferta editorială venind în întâmpinarea tuturor gusturilor și, deloc de neglijat, cărțile vor putea fi cumpărate cu consistente reduceri de preț.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii