Şah / Petroşaniul va găzdui Campionatul Naţional pe echipe, Divizia B

Şah / Petroşaniul va găzdui Campionatul Naţional pe echipe, Divizia B

DISTRIBUIȚI

În perioada 3-7 octombrie 2015, municipiul Petroşani va găzdui Campionatul Naţional Masculin pe echipe Divizia B – seria Petroşani.
Competiţia este organizată de Federaţia Romană de Şah în colaborare cu CSM Jiul Petroşani şi ACS „Tinerii Maeştri” Petroşani, cu sprijinul consiliului local şi primăriei municipiului Petroşani, DJST Hunedoara, SC Realcom SA Petroşani şi Hotel Petroşani.
Turneul se va desfăşura la Biblioteca Universităţii din Petroşani, dar este posibil să se joace şi la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Petroşani, regulamentul competiţiei fiind publicat pe situl www.frsah.ro.
Şedinţa tehnică este programată pe data de 2 octombrie, de la ora 20:30, în sala de joc. Se vor juca şapte runde în sistem elveţian, prima rundă va fi în ziua de 3 octombrie de la ora 16:00, rundele 2 şi 3 în 4 octombrie de la ora 9:30 şi de la ora 16:00, runda 4 în 5 octombrie (16:00), rundele 5 şi 6 în 6 octombrie (9:30 şi 16:00), iar ultima rundă se va juca în 7 octombrie de la ora 9:30. Sistemul de desfăşurare şi ritmul de joc este: 1h 30’ pentru 40 de mutări + 15’ pentru restul partidei + 30 secunde/ mutare începând cu prima mutare.
O echipă este formată din patru titulari (dintre care minimum un junior) şi trei rezerve. Echipa clasată pe primul loc va promova în Divizia A, ediţia 2016.
Arbitrul principal va fi I.A. Radu – Cătălin Chirilă, Bucureşti, ajutat de arbitrul secund Emil Aurel Deliman, Mediaş.
„Este o competiţie foarte importantă pentru noi şi ne aşteptăm să participe cel puţin 10 echipe în seria de la Petroşani. Având în vedere posibilităţile de a furniza căldură proprie, locaţia de joc s-ar putea să fie mutată la Colegiul Naţional Mihai Eminescu din Petroşani. De departe, liderul teoretic al seriei este CS Universitatea de Vest Timişoara, avându-i în lot pe experimentaţii maeştri internaţionali Mihai Ionescu (Elo 2329), Romeo Milu (Elo 2375), maestrul FIDE Marius Ceteraş (Elo 2403), fostul campion mondial şcolar de juniori în 2014, George Ileana (Elo 2117). Vor mai participa la Petroşani fosta divizionară A, Clubul de Şah Deva, CS Terra Şah Mediaş, CSO Cugir, CS Vulcan, cu două echipe şi CSM Jiul Petroşani, tot cu două echipe. În lotul echipei de bază de la Petroşani, alături de mine, având un Elo de 2125 de puncte şi voi juca pe prima masă, vor mai fi Marin Michi (Elo 1725), Alin Apostu (Elo 1906), Teodor Berinţan (Elo 1937),Laurean Manaţe (Elo 1754), Ioan Fudulache, precum şi juniorii Andrei Tufă şi Octavian Bumbac. Cea de-a doua echipă a noastră va fi formată din cei mai buni şapte juniori de perspectivă. Deoarece va trebui să mă ocup şi de partea organizatorică, nu voi putea să joc chiar toate meciurile programate. Înainte de începerea primei runde va fi invitat şi primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi, pentru a da startul campionatului efectuând prima mutare pe tabla de şah”, a declarat Gheorghe Şcurhan,CSM Jiul Petroşani, organizatorul competiţiei.
Loredana JUGLEA

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii