Să fi fost, cumva, vorba de / Încercarea de intimidare a doi...

Să fi fost, cumva, vorba de / Încercarea de intimidare a doi ziarişti?

DISTRIBUIȚI

Aşa cum se întâmplă când la un loc se adună mai multe maşini ale poliţiei şi jandarmeriei, utilaje, puzderie de muncitori echipaţi corespunzător, camioane şi alte tipuri de autovehicule, lumea se strânge ca la urs. Chiar dacă e dis-de-dimineaţă, iar zorile nu au dat încă. Cam asta e, pe scurt, atmosfera de alaltăieri, miercuri, 20 septembrie, când s-a procedat la evacuarea silită şi, mai apoi, la demolarea terasei-berărie de la intersecţia străzii Traian cu Aleea Muncii din Vulcan.

Nu e prima dată
când sunt prezent la diferite întâmplări nocturne, cum ar fi incendii, accidente rutiere sau altele. Am fost sunat la unu noaptea, i-am mulţumit celui care m-a anunţat, după care mi-am luat aparatul foto şi am fugit într-acolo. Exact aşa s-a petrecut şi miercuri dimineaţa, la puţin timp după ora şase. Nu se luminase de ziuă când am făcut primele poze când cu evacuarea a tot ce se afla în localul ce urma să fie demolat. Ceea ce m-a mirat într-un fel era numărul organelor de ordine, să le zic aşa, prezente la faţa locului.

Nu vorbesc despre
jandarmii care-şi au treaba lor în asemenea situaţii şi nici nu se uită urât la tine dacă se întâmplă cumva să-i fi prins în cadru. De treaba asta nu s-au sinchisit nici muncitorii aduşi acolo, ca să încarce în maşini marfa, jocurile mecanice, buteliile de aragaz, scaunele, mesele, congelatoarele, frigiderele, gărduleţul împrejmuitor, cadrele de termopan etc. Flashul bliţului nu i-a deranjat nici pe poliţiştii locali vulcăneni, prezenţi în număr mare la acţiune, şi nici pe cei trei agenţi de la poliţia naţională. Dintre care un subofiţer era o domnişoară, nu demult ieşită de pe băncile şcolii, bănuiesc. Am făcut poze din toate poziţiile, ca să zic aşa, şi nimeni nu mi-a avut treaba. Asta până la un moment dat.

După ce mi-am umplut cardul
aparatului cu imagini suficiente, am traversat pe partea cealaltă a străzii Traian, pe care sunt parcările taximetrelor. Îl văzusem pe colegul de breaslă A.V. şi am zis că se cade să-l salut şi să schimb câteva cuvinte cu el. Ceea ce am şi făcut. Am stat de vorbă, el a mai făcut câteva poze când vedem că de noi se apropie un agent al poliţiei locale, însoţit de domnişoara subofiţer amintită. Fata s-a prezentat şi ne-a rugat să prezentăm un act de identitate. Colegul meu a fost curios să afle din ce cauză. Domnişoara a invocat legea nu mai ştiu care, conform căreia, la solicitarea organului, eşti obligat să-i dai actele. Faza asta o văzusem cu câteva minute înainte. Tot domnişoara subofiţer îi ceruse buletinul unui domn care se apropiase nepermis de mult – probabil, deşi era la peste doi metri de gărduleţ – de clădirea care urma să fie pusă la pământ. Eu i-am răspuns că nu am actele la mine, aşa şi era, dar i-am răspuns corect la toate întrebările.

Mai mult chef de vorbă
a avut A.V. Nu că s-ar fi împotrivit, din contră i-a înmânat domnişoarei cartea lui de identitate, dar a vrut să primească răspuns la oarece nelămuriri personale. Cum de la o asemenea acţiune, în speţă demolare a unei terase, este prezent aşa un număr impresionant de forţe de ordine? De ce nu este aşa şi noaptea, când, dacă umbli singur pe stradă, rişti să fii tâlhărit şi rupt în bătaie de găştile de vagabonzi? De ce poliţiştii întorc capul şi se fac că nu aud zgomotele care răzbesc dintr-un local anume de pe bulevard şi tulbură liniştea nocturnă? Şi ce să mai zic de tinerii care, tot pe bulevard şi tot la ceas de seară, îşi ambalează nestingheriţi şi în draci motoarele motocicletelor şi pe cele ale autoturismelor? Şi, uite poznă, pentru doi ziarişti, aflaţi la destul de mare distanţă de locul în care se executa evacuarea, s-au mobilizat doi poliţişti, plus alţi doi subofiţeri apăruţi după aceea.

A fost un moment
oarecum neplăcut, am comentat şi pe pagina mea de Facebook. Nici acum nu-mi pot da seama cu ce sau cum eu şi A.V. am intrat în vizorul organului din moment ce, repet, eram la o aruncătură bună de băţ de „obiectiv”. Să fi fost „îndrumată” spre noi domnişoara poliţist, ca să ne legitimeze? Dacă e aşa, ar fi putut să-şi exerseze talentul poliţienesc pe cei destui gură-cască aflaţi în aproprierea ei şi a colegilor cu care era. De aceea, mai târziu, mi-a încolţit ideea, iar acum sunt convins de asta, că a fost vorba despre un act premeditat de intimidare. Încă nu ştim cine l-ar fi pus la cale, dar precis vom afla.

N.R. Polițiștii locali vulcăneni, atât de viteji cu colegul nostru Ghiță Olteanu, să nu uite că acesta i-a sprijinit cu condeiul său atunci când luptau pentru drepturile lor, iar ZVJ-ul cu paginile sale. Nu ne așteptam la recunoștință veșnică de la niște polițiști locali, dar nici chiar așa… De fapt, ce naște din pisică tot șoarece mănâncă… La Vulcan. (ZVJ)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii