Răducu-Marius Pasc, noul șef al Poliției Locale Hunedoara

Răducu-Marius Pasc, noul șef al Poliției Locale Hunedoara

DISTRIBUIȚI

Anul nou începe, la Hunedoara, cu o nouă numire în funcție. Răducu-Marius Pasc, fostul șef al Serviciului Evidența Populației (SPCLEP) Hunedoara, a fost numit de primarul Dan Bobouțanu în funcția de director al Direcției Poliția Locală. În vârstă de 47 de ani, Pasc a fost profesor, a activat în cadrul Poliției Române.  Timp de 12 ani a condus Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Hunedoara, iar acum va conduce cei 70 de polițiști locali.

”Vreau să mă țin de promisiunile pe care le-am făcut cetățenilor municipiului Hunedoara, iar buna funcționare a Poliției Locale este una dintre ele. De aceea, începând cu data de 3 ianuarie 2019, domnul Marius Pasc conduce Poliția Locală. Polițiștii locali au vrut salarii mărite – le-au primit, iar acum este rândul cetățenilor să primească mai multă siguranță în oraș”, a menționat pentru publicația primăriei Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.

Hunedoara a fost în ultimii ani leagănul șarlatanilor. Mare parte din  cazurile de înșelătorie sunt raportate la Hunedoara, nici traficul rutier nu este optim, sunt multe accidente, iar o parte dintrea aceste probleme pot fi rezolvate de agenții poliției locale, cei care practic trebuie să cunoască cel mai bine comunitatea. Primarul are dreptate, la Hunedoara este nevoie de mai multă implicare a poliției locale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii