Râdem noi de Istorie, sau râde Istoria de noi? / ZVJ și...

Râdem noi de Istorie, sau râde Istoria de noi? / ZVJ și petroșenenii așteaptă în continuare mutarea statuii lui Avram Iancu din curtea CEH mai la lumină!

DISTRIBUIȚI

Am fost din nou să vedem ce mai face Crăișorul Munților în curtea CEH. Părea mai vesel, cineva își făcuse timp să taie crengile din apropiere, pe care până mai ieri se cocoțau ciorile și mai trăgeau câte un găinat. Măcar e ceva, dacă tot încă nu s-a întâmplat nimic cu mutarea pe care petroșenenii o tot așteaptă…

 

Demersurile „Ziarului Văii Jiului” au fost făcute de vreo șase luni cel puțin. Joi, după vizită și după ce doamna de la poarta CEH a venit fuguța să ne reamintească că fotografiatul e interzis, „nu vedeți semnul?”, am refăcut demersurile. L-am sunat întâi pe administratorul special, Cristian Roșu, i-am repus pe tapet, în mare, cerința noastră, care vine dinspre cetățeni în fond, i-am spus că domnul director general Dioane ne cam duce cu „partitura”, că ne-a spus prima dată că n-a venit la CEH adresa de la primărie, ori ea venise, Ciprian Preda din primărie trimițând-o cum i s-a spus de către primar. Apoi că n-a primit-o, pe urmă că a primit-o și că trebuie făcut la minister… Bla-bla-bla, ceea ce ne face să nu mai avem încredere în ce ne spune acest domn director general. Roșu ne-a spus că dimineață, vineri, să-i readucem aminte și că se implică total în această poveste. Să sperăm că așa va fi.

Apoi l-am sunat pe primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob-Ridzi. Ne-a răspuns că este de acord, că va relua demersurile. Pe el îl credem. Doi liberali, Dioane și Iacob-Ridzi, două reacții diferite la istorie.

Cert este că situația aceasta a rămas deocamdată ca-n tren. Avram Iancu stă tot în curtea CEH, ferit de ochii privitorilor din Petroșani. E drept că e bine păzit de doamna de la poartă, care vine într-o fugă de fiecare dată când cineva vrea să-i facă poze. O situație ilară, ilogică…

Prin acest material îi răspundem și petroșeneanului Romulus Burdan, care ne-a sunat de vreo două ori și pe care l-am sunat și noi o dată, ajungând la concluzia, atunci, că e precampanie, apoi campanie electorală și n-ar avea rost să mai venim și noi cu astfel de cereri, ca să nu zică unii sau alții că facem campanie mascată unora sau altora. Acum, campania electorală de la locale a trecut și să sperăm că se va rezolva cumva și acest demers: mutarea statuii Crăișorului Munților fie în parcul de pe strada Avram Iancu de lângă piață (nu știm de ce un parc așa de mic de vreo 2 ani poartă numele unui rege așa mare „Ferdinand I” – n.r.), fie alături de personalitățile din Parcul Scriitorilor. Noi am prefera prima variantă, ținând că acolo se află și strada cu aceiași nume. Cu acest prilej s-ar schimba și numele parcului, iar numele Regelui Ferdinand I va putea fi dat altei străzi mai cu vizibilitate și greutate a Petroșaniului sau altei piațete, dacă musai se dorește aceasta. Astfel, Avram Iancu va putea fi onorat la datele importante ce țin de viața și faptele sale și de Istoria Românilor de oricine, cu câteun fir de floare, o coroniță, o jerbă sau o coroană de flori și o lumânare aprinsă cu o rugăciune. Asta înseamnă să ne respectăm Istoria Neamului și nu să o ascundem printre boscheți sau printre copaci, frunze și ciori!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii