Punct și de la capăt. Complexul Energetic Hunedoara nu intră în insolvență

Punct și de la capăt. Complexul Energetic Hunedoara nu intră în insolvență

DISTRIBUIȚI

Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul declarat de reprezentanții societății energetice hunedorene la sentința Tribunalului Hunedoara, în dosarul  5272/97/2016. Complexul Energetic Hunedoara a fost vânat de cereri peste cereri de insolvență, dar rămâne activ, plin de datorii, iar în curând cu executorii la ușă.

În 2013 Societatea care se ocupa de lichidarea fostei Companii Naţionale a Huilei Petroşani solicita instanţei de judecată deschiderea procedurii de insolvenţă în cazul Complexului Energetic Hunedoara. Atunci insolvența era cerută pentru o datorie de peste 84,7 milioane lei, din care creanţa era de  70,7 milioane lei. Atunci Daniel Andronache spunea că nici nu se pune problema insolvenței pentru CEH.

Iată că la trei ani distanță, în ianuarie 2016, CEH a intrat în insolvență, la cererea complexului și a 12 creditori. Cu datorii care depăşeau 1,2 miliarde de lei, conducerea CEH a solicitat intrarea companiei în insolvenţă, considerând că această procedură este singura soluţie pentru evitarea falimentului societăţii. În 7 februarie 2017, Tribunalul Hunedoara a respins cererea de intrare în insolvenţă înaintată instanţei de administraţia CEH, fiind formulat apel la instanţa din Alba Iulia.

Judecarea şi soluţionarea dosarului prin care CEH cerea intrarea în insolvenţă a fost suspendată la CA Alba Iulia în mai 2017, după ce Sindicatul „Noroc Bun” a formulat recurs la Înalta Curte de Casție și Justiție, după ce nu i s-a aprobat cererea de intervenţie în această cauză. Instanţa supremă a anulat recursul sindicatului şi astfel dosarul s-a reîntors pentru soluţionare la CA Alba Iulia.

În acest dosar au fost formulate trei cereri de intrevenție voluntară: din partea Sindicatului Solidaritatea Hunedoara de la Termocentrala Mintia, reprezentat de Cristian Istoc, din partea Sindicatului ”Muntele”, reprezentativ la nivelul CEH, și din partea Sindicatului ”Noroc Bun”, reprezentat de Adrian Jurca.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii