Primarul Petroşaniului, debusolat: „Ce investiţii să faci, mai întâi, cu 300.000 lei?”

Primarul Petroşaniului, debusolat: „Ce investiţii să faci, mai întâi, cu 300.000 lei?”

DISTRIBUIȚI

Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroşani, şi-a exprimat marţi, 30 ianuarie, nemulţumirea faţă de fondurile alocate municipiului Petroşani în ultima şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Hunedoara.

Este un subiect prin care Cătălin Docea, directorul ZVJ, a demonstrat că primăriile din Valea Jiului – care reprezintă o treime din populaţia judeţului – vor fi văduvite cu suma de 700.000 din cât li s-ar fi cuvenit, iar Petroşaniul va fi cel mai văduvit oraş din acest punct de vedere. Şi aşa s-a şi întâmplat. Ba, mai mult, explicaţiile preşedintelui social-democrat Mircea Bobora au fost de-a dreptul ilare, să nu le spunem ridicole. Reamintim sumele alocate primăriilor din Vale, de la est la vest: Petrila – 350.000 lei, Petroşani – 300.000 lei, Aninoasa – 350.000 lei, Vulcan – 450.000 lei, Lupeni – 450.000 lei şi Uricani – 800.000 lei (probabil cea mai mulţumită primărie din acest punct de vedere, în condiţiile în care la finele anului trecut s-a închis şi ultima mină de pe raza localităţii – deci aici suma mai mare pare firească).
Ieri l-am întrebat pe primarul
Petroşaniului dacă e mulţumit de suma totală alocată  Petroşaniului de către consiliul judeţean.
„Cine poate să fie mulţumit în aceste condiţii? Este o sumă insuficientă pentru tot ceea ce înseamnă municipiul
Petroşani, numărul de locuitori, bani pentru investiţii. Că aceşti bani sunt pentru investiţii… Dar în ce să investim mai repede cu această sumă? Cum să împarţi aşa puţinii bani la câte sunt de făcut? Sper ca măcar domnul preşedinte Mircea Bobora să se ţină de cuvânt, a zis că ne va da înapoi banii investiţi la şoseaua de centură a municipiului nostru. Mi-a zis că acea sumă de bani ne-o va da separat. Să vedem… Oricum, trebuie să facem nişte calcule şi să vedem în continuare cum va arăta forma finală a bugetului local. Pentru asta va trebui, din păcate, să tăiem încă foarte multe cheltuieli materiale”, ne-a răspuns primarul. L-am mai întrebat pe primar de unde va mai tăia, că până acum, din ce se ştie public, sunt vreo 10 miliarde de lei vechi?
„Trebuie să reducem astfel de cheltuieli mult mai mult… Încă nu s-a terminat, suma ce trebuie s-o acoperim e mult mai mare, de ordinul zecilor de miliarde, dar deocamdată analizăm şi vom identifica în continuare de unde putem reduce, astfel încât să putem închide bugetul pe anul 2018 şi să avem un an măcar decent, dacă nu pot zice liniştit din punct de vedere financiar. Momentan, nu vă pot spune unde vom face asta, dar când vom cunoaşte de unde reducem sau tăiem cu exactitate vom face public şi veţi afla cu toţii”, ne-a spus primarul Tiberiu Iacob-Ridzi. Care, suntem siguri, îi va pune pe liber și pe cei 13-14 pensionari de lux ai Primăriei Petroșani, ca să ne demonstreze că, într-adevăr, e preocupat de economii bugetare la modul real, și nu doar declarativ.

de Corneliu BRAN

1 COMENTARIU

  1. Din păcate ar trebui sa recunoașteți ca nu sunteti in măsura sa administrați acest mic oras..tot ce ați facut ați facut sa va crească dumneavoastră venitul nu ca orașul sa se dezvolte.ati trimis majoritatea tinerilor prin colțurile țării si chiar in afara…de ce?

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii