Primarii Uricaniului și Aninoasei / Mulţumiţi cu sumele de la bugetul de stat

Primarii Uricaniului și Aninoasei / Mulţumiţi cu sumele de la bugetul de stat

Timp de citire: 3 minute

Primarii celor mai mici localități din Valea Jiului, Uricani și Aninoasa, se declară mulțumiți de cei 1.200 lei pe cap de locuitor pe care îi va primi fiecare localitate. Mulțumiți… cu doi „dacă”…

„Dacă lucrurile vor rămâne așa cum s-a proiectat bugetul și dacă se va veni și cu sumele necesare pentru acoperirea plăților persoanelor cu handicap și însoțitorilor acestora, că altfel nu va fi bine…”, susțin cei doi edili.
Totuși, fiecare dintre cei doi primari ne-a spus că acești bani stabiliți prin acea sumă raportată pe cap de locuitor vor ajunge pentru funcționarea primăriei, deci pentru plata salariilor și a utilităților, iar anumite investiții pe plan local se vor face din taxele și impozitele plătite de cetățeni. Problema cea mai mare va fi în continuare finanțarea pentru proiectele europene, cota parte ce revine administrației locale. Aici, atât primarul Uricaniului, cât și primarul Aninoasei așteaptă sprijin de la consiliul județean, prin sumele ce vor fi alocate.
„Suma este mulțumitoare, ba chiar bună, noi, primarii, ceruserăm 1.250 lei pe cap de locuitor, ei ne-au dat 1.200 de lei. Cred că niciun primar, mai ales dintre cei din localități mici și mijlocii, care au mari probleme din cauza economiei slab dezvoltate, nu se aștepta la o asemenea sumă alocată anul acesta. Dar să nu ne bucurăm prea tare, până nu vedem totul negru pe alb și până nu vedem și fondurile necesare pentru persoanele cu handicap. Ei au spus că ne vor da fonduri necesare pentru plata acestor oameni, să vedem, că dacă nu, atunci va fi o problemă și ne-am bucurat degeaba. Vineri, după votul final al Legii Bugetului de Stat, vom vedea. Dacă totul va fi așa cum s-a spus, atunci ne-am închide bugetul local pe zero, cum s-ar zice, urmând să mai primim niște sume pentru echilibrarea bugetului local de la consiliul județean. Practic, acești bani ne vor ajunge pentru funcționare. Dacă avem funcționarea asigurată, atunci din fonduri proprii putem contribui la proiectele europene, partea ce ne revine, sau la investiții locale, lucrări iminente, care an de an trebuie făcute”, ne-a declarat primarul Nicolae Dunca, referitor la bugetul din acest an.
În aceeași notă a fost și primarul Uricaniului, Dănuț Buhăescu. El a spus că suma de 1.200 lei pe cap de locuitor, dacă va rămâne așa, „va fi suficientă pentru cheltuielile de funcționare ale administrației publice locale”, atrăgând atenția asupra altui fapt: „Dar problema se pune anul acesta și anul viitor pentru cele 11 proiecte pe care le avem semnate, unele deja licitate, altele aflate în procedura de licitație, plus alte două, legate de o școală și de liceul tehnologic (modernizare și echipare cu echipamente didactice), ce se află în evaluare la ADR Vest (urmând să treacă după evaluare pe lista de rezerve a investițiilor ce vor fi executate în acest exercițiu financiar,firește, după ce ministerul va cere acordul celor din Comisia Europeană). Vorbesc aici de sumele pe care va trebui să le punem noi la fiecare proiect din acesta. Suma totală pentru 2019 și 2020 ar fi de 65 de miliarde lei vechi, iar noi am avea nevoie anul acesta de la consiliul județean de un minim de 35-40 de miliarde lei. Știu că e o sumă foarte mare, în condițiile în care anul trecut ne-au alocat vreo 8 miliarde lei vechi, dar vom insista ca dumnealor să se apropie cât mai mult de această sumă, ca nu cumva să avem probleme. Noi vom acoperi de la bugetul local o parte din această sumă, dar sperăm să-i punem înapoi după ce vom primi banii, că avem atâtea și atâtea de făcut. Vom vedea. Eu rămân optimist și am încredere că vom fi înțeleși, că vorbim de 11 proiecte foarte utile pentru oraș și cetățeni, deci nu de bani risipiți sau mai știu eu ce. Pentru prima dată avem cele mai multe proiecte importante în derulare, cu bani europeni, de când funcționează primăria aceasta și de aceea cred cu atât mai mult că trebuie ca cei de la județ să ne sprijine”, a completat primarul Dănuț Buhăescu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii