Primăria Petrila continuă lucrările neterminate de la blocul 319

Primăria Petrila continuă lucrările neterminate de la blocul 319

DISTRIBUIȚI

Primăria Petrila a contractat servicii de lucrări de reabilitare termică și energetică pentru bl.319 din strada Republicii. Aici au rămas câteva lucrări de finalizat după ce s-a reziliat contractul cu constructorul inițial. Valoare achiziție este de 202.047 lei. Lucrările vizează acoperișul blocului, unde apăruseră ceva probleme la lucrare. Constructorul inițial a refuzat să remedieze defecțiunile pentru că locatarii aveau o restanță de plată de 20 la sută. Însă locatarii și-au pus și ei ambiția și au refuzat restul de plată până ce nu se remediază problemele. Dar cum constructorul mai trecuse prin experiența finalizării lucrărilor fără a-și mai recupera banii, nu a făcut compromisuri.

Este o altă lecție pe care primarul Ilie Păducel și consiliul local au învățat-o pe pielea lor. Lucrurile trebuie să se facă în ordine, punctual, fără derapaje și fără compromisuri. Lucrările de reabilitare nu trebuiesc începute până ce nu sunt achitați banii din partea locatarilor. Mai apoi, cu banii dați, asociația de locatari poate pretinde orice rectificări sau reparații, pentru că sunt perfect îndreptățiți. Numărul cazurilor în care s-a refuzat plata a fost destul de mare la Petrila, iar primăria a preluat obligațiile financiare ale locatarilor. Și în acest caz, primăria plătește pentru că lucrurile nu au fost riguros organizate la timpul lor. Pe de altă parte, administrația locală are o obligație morală față de toți cetățenii ei, mai ales cei bun platnici, și era nevoie să intervină cu acest contract de continuare a lucrărilor, din bani publici.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii