Prefectura a alertat toate administrațiile locale vizavi de pericolul pestei porcine

Prefectura a alertat toate administrațiile locale vizavi de pericolul pestei porcine

DISTRIBUIȚI

Joi, 9 august, ora 10:00, subprefectul județului Hunedoara, Dorel Ovidiu Bretean, a convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor (C.L.C.B.) în ședință la sediul Instituției Prefectului – Județul Hunedoara. Se vor organiza întâlniri cu reprezentanţii U.A.T arondate celor 6 zone: Deva, Brad, Orăştie, Hunedoara, Haţeg, Valea Jiului,  unde sunt organizate Circumscripții Sanitar Veterinare (C.S.V.).

Membrii C.L.C.B. prezenţi la ședință au stabilit Planul de măsuri pentru prevenirea introducerii pestei porcine africane în efectivele de animale de pe teritoriul judeţului Hunedoara. C.L.C.B. a stabilit, de asemenea, ca D.S.V.S.A. să disemineze tuturor administraţiilor publice locale din judeţ recomandări pentru informarea proprietarilor de animale în ceea ce priveşte prevenirea, apariţia şi combaterea pestei porcine africane. Recomandările vor fi afişate în locuri publice din localităţi şi vor fi transmise proprietarilor de exploataţii şi proprietarilor individuali.

 

În principal, planul priveşte informarea publică, implicarea autorităților în acțiuni de prevenire, instruirea medicilor de la societăţile comerciale specializate în creșterea și comercializarea de porcine, intensificarea măsurilor în scopul respectării stricte a igienei în spaţiile în care se comercializează şi se consumă carne de porc.

C.L.C.B. a aprobat măsuri suplimentare. Se suspendă pe o perioadă nedeterminată organizarea târgurilor de animale de pe raza judeţului Hunedoara, această măsură fiind deja instituită de două săptămâni. Se vor  monitoriza  târgurile neautorizate pentru combaterea comerţului ilegal cu animale vii, în mod special porcine.

Se vor monitoriza permanent toate intrările în judeţul Hunedoara. În Unităţi Locale de Sprijin (U.L.S.) din localităţile judeţului, se vor identifica suprafeţe de teren pentru ecarisarea alternativă, conform normelor legale în vigoare.

Gestionarii fondurilor de vânatoare sunt și ei chemați la întâlnire, pentru prezentarea Planului de măsuri pentru prevenirea introducerii pestei porcine africane în efectivele de animale de pe teritoriul judeţului Hunedoara.

Se vor organiza întâlniri cu reprezentanţii U.A.T arondate celor 6 zone (Deva, Brad, Orăştie, Hunedoara, Haţeg, Valea Jiului) unde sunt organizate Circumscripții Sanitar Veterinare (C.S.V.).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii