Polițiștii luați la mișto, cetățenii care ignoră avertismentul poliției, sau care se...

Polițiștii luați la mișto, cetățenii care ignoră avertismentul poliției, sau care se iau în piept cu agenții, vor deveni istorie

DISTRIBUIȚI

Angajaților Ministerului Afacerilor Interne, în special polițiștii, au cerut ministrului să vină cu măsuri pentru întărirea autorității polițistului. S-au conturat o serie de propuneri care vizează o abordare mai largă decât Legea 360/2002, privind Statutul Polițistului – respectiv, un ansamblu de norme care reglementează drepturile și obligațiile, procedurile de acțiune sau regimul de sancționare a unor fapte care definesc autoritatea polițistului. Implicit și populația este mai protejată. Cazurile în care  pe unii îi doare în bască de amenda poliției, sau fac bășcălie de autoritatea polițistului vor avea soluție.

În primul rând trebuie stabilită precis şi la nivel de lege a regulilor de intervenție ale poliţistului. Majoritatea cetățenilor raportează acțiunile polițiștilor la ceea ce au văzut în filme. Puține persoane știu ce drepturi au şi ce drepturi are polițistul român, iar aceste informații trebuie să fie accesibile, pentru a îndepărta suspiciunile de abuz.  Legitimarea, încătușarea sau conducerea la sediul politiei, ca mecanisme prin care Poliția Română îşi exercită atribuţiile în interesul comunităţii, vor fi detaliate, cu reguli procedurale clare,în Legea de organizare şi funcţionare a acestei instituţii.

Se vor stabili și câteva  instrumente de protecție fizică şi juridică a poliţiştilor. Astfel, urmează a fi reglementate, cu mai mare precizie, regulile de utilizare a forței fizice şi a mijloacelor din dotare.

Împiedicarea polițiștilor de a pune în aplicare o măsură polițienească ar putea deveni infracțiune. Dacă un cetățean intervine pentru a ajuta sau elibera un agresor pe care polițistul decide să-l imobilizeze, poate să fie sancționat. Este dreptul cetățenilor să comenteze, însă nu e normal ca aceste persoane de pe margine să intervină în acțiunea poliției și să împiedice punerea în aplicare a legii. Interacțiunea dintre cetățean și polițist nu trebuie să se transforme niciodată într-o negociere a legii.

Iată încă o situație în care intervenția poliției este limitată. Există în practică situații când foarte mulți cetățeni apelează la 112 să se facă ceva, iar după ce poliția aplică măsura de sancționare, scandalul continuă. În astfel de cazuri, oamenii care au apelat la poliție au convingerea că autoritatea statului nu se poate impune în fața unora care nu au nicio jenă să-i deranjeze pe ceilalți. În asemenea situații, după ce Poliția constată un astfel de scandal și aplică o amendă pentru tulburarea liniștii publice, dacă persoana continuă să deranjeze locatarii prin aceleași acțiuni ilegale, ignorând avertismentul Poliției, fapta fapta va fi sancționată penal.

Se intenționează și creșterea cuantumului amenzilor contravenționale pentru refuzul de legitimare.

De asemenea, sancționarea prin instrumente de drept penal a celor care folosesc cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene la adresa polițiștilor în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.La acest moment Codul Penal sancționează ultrajul, care se referă doar la amenințări sau violenţe fizice.

Se intenționează inclusiv creșterea sancțiunilor pentru ultraj și pentru uciderea unui polițist. MAI a trimis deja Ministerului Justiției o propunere de modificare a Codului Penal prin creșterea pedepselor pentru ultraj, ultraj judiciar, tulburarea ordinii și liniștii publice. De asemenea, pentru uciderea unui polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, MAI a propus sancționarea cu detențiunea pe viață.

Se intenționează și crearea unor mecanisme de acordare a asistenței juridice pentru polițiștii care sunt victime ale unor infracțiuni de ultraj, achiziționarea de echipamente de protecție pentru polițiști și introducerea unor module de pregătire fizică și tactică pentru polițiștii care acționează în stradă

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii