PNL – apel către toți cei care se simt frustrați de nedreptățile...

PNL – apel către toți cei care se simt frustrați de nedreptățile guvernării. De la ora 18.00, va fi pichetată Prefectura Hunedoara

DISTRIBUIȚI

Astăzi, 20 noiembrie, în plenul Parlamentului României, va fi citită moțiunea de cenzură depusă de către Partidul Național Liberal împotriva guvernului PSD-ALDE .

Pentru susținerea moțiunii de cenzură, membrii organizației județene PNL Hunedoara pichetează  Prefectura județului Hunedoara, începând cu ora 18.00, când se va da citire moțiunii de cenzură .

”Nu este un miting clasic de partid, spune vicepreședintele PNL Hunedoara, Adrian David, este un apel către toți cei care se simt lezați, frustrați, de modul în care guvernul își face treaba. Nu am strâns rândurile în partid, am lansat un apel către toate organizațiile din județ, dar și către populație. Apelul a fost lansat ieri, și astăzi vom vedea câți vor răspunde prezent. Oamenii nu trebuie să vină din obligație, ci dacă doresc să își exprime nemulțumirea. Este firesc ca acțiunile opoziției să fie vizibile, mai ales când acțiunile guvernului au un asemenea impact negativ”.

Cu toate că este zi prima zi din săptămână, zi lucrătoare, acțiunea se anunță a avea mulți susținători, din județ, pentru că și acestui județ i se fac multe nedreptăți. Sunt multe promisiuni neonorate, ce nu pot rămâne nesancționate. Vor fi probabil câteva sute de persoane prezente la această acțiune de opoziție.

Chiar dacă demiterea actualului guvern este puțin probabilă, reacția împotriva guvernării instabile, a reformelor nejustificate și dăunătoare este firească și trebuie să existe.

Toți cei nemulțumiți de actuala guvernare se pot alătura demersului PNL  pentru demiterea guvernului Mihai Tudose .

PNL a depus vineri moțiunea de cenzură al cărei text se va citi astăzi în Parlament, după care se va stabili data când va avea loc votul. Moțiunea vine pentru a pune capăt celor  3-4 luni de guvernare haotică, ce nu respectă programul de guvernare, ce propune o reformă fiscală caracterizată de specialiști ca fiind catastrofală pentru economia țării, a bugetelor locale. Să nu uităm de reforma justiției care până acum a lăsat liberi violatori și criminali, și pe viitor își propune  să scape de dosarele penale liderii coaliției.

Mișcarea PNL împotriva guvernării are loc în toată țara.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii