PLUS și-a ales conducerea

PLUS și-a ales conducerea

DISTRIBUIȚI

Dacian Cioloș a fost ales, sâmbătă, 26 ianuarie 2019, în cadrul primei Convenții Naționale a Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS), în funcția de președinte al formațiunii politice. Pe lista celor 50 de membri incluși de noul președinte în Consiliul Național PLUS se află și hunedoreanca Lavinia Aioanei, coordonatoare a Regiunii Vest.
În cadrul Convenției Naționale, la care au participat peste 1.500 de membri, Dacian Cioloș a fost ales în funcția de președinte, obținând 99,17% din voturile delegaților. Totodată, delegații veniți din țară și din diaspora au votat statutul partidului, membrii Comisiei Naționale de Cenzori și pe cei ai Comisiei Naționale de Integritate și Arbitraj.
„Acest moment e doar un început. Am suferit suficient de sentimentul neputinței. De azi, nu numai că nu mai suntem singuri, dar vedem clar ce avem de făcut. Și e simplu: să avem curajul să fim noi înșine, să fim convinși că nu depindem de alții. Am decis să mă implic pentru că nu există altă soluție“, a spus Dacian Cioloș, președintele PLUS.
Profesoara universitară Mihaela Miroiu (de origi­ne din județul Hunedoara) a deschis Convenția cu un discurs în cadrul căruia a salutat atât modul în care PLUS s-a organizat, cât și pregătirea profesională consemnată în portofoliile celor 43 de candidați înscriși în cursa internă pentru alegerile europarlamentare: „Mie nu îmi vine să cred cât de mulți sunteți, nu îmi vine să cred ce compoziție frumoasă văd în fața mea, și în materie profesională, și în materie estetică, luminoasă ca oameni. Am avut privilegiul să îi cunosc pe unii dintre dumneavoastră cu ocazia unei întâlniri la Bruxelles, pe alții cu ocazia Școlii de Vară de la Cluj. Pe unii dintre dumneavoastră i-am cunoscut altfel. Fac parte din comisia de evaluare a candidaturilor pentru europarlamentare. Din 43 de CV-uri și proiecte politice și civile, îmi venea să mă închin. Nu îmi era rușine cu niciunul. Simțeam că răsare speranța”.
Convenția a fost deschisă de mărturia unui supraviețuitor al tragediei din Clubul Colectiv, a cărui soră și-a pierdut viața din cauza incendiului. Pe scenă au mai urcat și actrița Oana Pellea, vloggerul Mihai-Alexandru Hash, actorul Marius Manole și fostul ministru al sănătății Vlad Voiculescu.
Județul Hunedoara a fost reprezentat de o delegație formată din 20 de membri.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii