Petroșani / Ultimele noutăți de la Muzeul Mineritului

În urmă cu o lună scriam în amănunt despre lucrările de la cea mai mare investiție din Valea Jiului în acest moment cu bani europeni, Muzeul Mineritului. Un proiect de reabilitare completă de circa 1 milion de euro, care va fi gata anul viitor și pentru care primarul Tiberiu Iacob-Ridzi și echipa sa merită toate felicitările. Scriam atunci că echipa de restauratori din Maramureș lucrează pe brânci, pentru a putea respecta toți pașii, că timpul se scurge, chiar dacă încet, și odată e gata anul.

Cu Tupiță despre „hrana spirituală”… 
Marți, în Săptămâna Patimilor, cu doar câteva zile până la Învierea Domnului și la aproximativ o lună de la ultima vizită a noastră la singurul muzeu al mineritului din țară și, implicit, din Valea Jiului, treburile nu se schimbaseră foarte mult. Aceiași muncitori, dar încă și mai mulți cu vreo cinci oameni, dacă ținem cont că a sosit la treabă și echipa de tencuitori de care ne vorbea experimentatul meșter din Sighetul Marmației, Ion Tupiță, omul care coordonează toată activitatea la această mare lucrare, trebăluiau. Și credeți-ne că făceau asta pe bune, neștiind că la o oră anume va veni cineva la ei să vadă cum muncesc. De cum m-a văzut, meșterul Ion s-a oprit din treabă: „No, bună ziua. Ați venit pe la noi?”. „Da, așa cum am promis, voi veni o dată pe lună să vedem ce ați mai lucrat. Că vorbim, totuși, de cea mai mare investiție din ultima perioadă din Vale pe fonduri europene, nu doar din Petroșani, și pe oameni îi interesează să aibă cel mai fain muzeu din țară”. „Da, așa este. Când va fi gata, la anul, vă asigurăm că va fi o bijuterie de muzeu. Din păcate, unii nu apreciază, spun că atâția bani se bagă în muzeul ăsta, că e foame mare și că mai bine s-ar fi făcut altceva cu banii ăștia. Dar eu zic așa, din experiența mea cel puțin, că ar trebui să fie mândri că vor avea un muzeu așa fain, singurul din țară al mineritului de cărbune. Este ceva frumos la Petroșani, iar ăia care zic de rău nu știu că acești bani sunt europeni și că ei nu ar fi putut fi folosiți în alt scop, că UE ni i-a dat pentru acest proiect ce ține de reastaurarea muzeului, nu pentru altele. Sunt și mulți care mi-au zis că e minunat ce facem și că avem nevoie și de hrană spirituală … Da, hrană spirituală se cheamă un muzeu adevărat! Ca și cartea, ca bibliotecile, ca lucrările de artă bune. Că astea rămân de-a pururi într-o țară, într-un oraș… Restul îs trecătoare, ca noi, toți”, ne-a spus maramureșeanul, cu vocea lui blândă, dar fermă. Un om care de zeci de ani face astfel de lucrări de restaurare pe la tot felul de obiective culturale, istorice și bisericești și care a trecut prin multe.

La parter începe tencuitul
Intrând în clădire cu meșterul, am putut vedea că parterul e aproape gata în materie de zidărie. Urmează ca tencuitorii să se apuce de lucru, lucrare ce va dura aproximativ două-trei luni de zile. Pe de altă parte, tot aici la parter au fost refăcute și ușile, mai exact locurile unde vor exista ușile la încăperi, iar la geamuri s-a refăcut total partea de sus, „boiandrușii”, cum ne-a spus meșterul.

Acoperișul – cea mai grea lucrare
„În afară de asta, pregătim la Sighet materialele pentru acoperiș: zeci de metri cubi de material din ce-l mai bun și mai trainic! Aia la acoperiș va fi lucrare grea, amplă. Acolo noi facem partea de lemn, cea care ține propriu-zis acoperișul, iar o firmă cu oameni specializați se va ocupa de tabla din titan zinc, foarte scumpă. Acolo nu poate veni orice ciuri-buri să lucreze…  Trebuie să știi să lucrezi cu materialul ăla, care e extrem de scump și nu poți să-ți bați joc de material și de bani… Firma care vine e din Brașov și acum au o lucrare la Palatul Cultural din Sighet. Este o firmă cu lucrători experimentați în astfel de lucrări, unde nu-i de joacă. Că am văzut destule la viața mea, lucrări de mântuială, cu bani grei duși pe Apa Sâmbetei. Noi lucrăm serios, așa facem de treizeci de ani și uite că lumea ne cheamă la lucrări serioase nu la cine știe ce găinării”, ne-a spune pe tonul cel mai serios meșterul sighetean, gândindu-se parcă de-acum la acea lucrare.

Instalațiile – montate 90%
„Băieții cu instalațiile, cu hidranți și tăt ce mai este… cablăraie, circuite electrice și ale centralei, climatizare și altele, au cam terminat în proporție de 90%. Scările de lemn pe care vom urca în pod, vor fi și ele schimbate. Le vom face din piatră și apoi le vom îmbrăca cu lemn”, a continuat meșterul în timp ce coboram încet către subsol.

La subsol
situația este probabil cea mai bună. De unde acolo se anunțau lucrări grele, poate cele mai grele cu excepția podului și acoperișului, iată că acum în această parte a muzeului lucrările sunt cele mai înaintate.
„Am scăpat de nebunia asta de jos. Am tencuit pereții laterali. Țevile sunt băgate în pardoseală. Separatoarele sunt montate. Urmează să rostuim cărămida din tavan, care va rămâne așa la vedere, ca să aibă efect față de privitorul ce vine. Aici vom face o mică sală de expoziție, iar în partea asta va fi o colivie și vom monta podea pe jos peste tot. Dincolo de colivie va fi o galerie de vreo șapte metri, ca omul să-și facă o impresie a ceea ce înseamnă o mină”, spune Tupiță.

În pod, 
de luna trecută, s-a finalizat tot ce ține de conducte de aramă pentru climatizare și alte conducte pentru tot felul de utilități. Aici mai e mult de lucru, dar până nu se va termina toată vara și ceva din toamnă cu acoperișul, nu se va mai face nimic. Undeva prin iarnă, am înțeles.

O binemeritată vacanță de Paști
Am ieșit, după vreun sfert de ceas, cu meșterul afară din clădire. L-am întrebat ce face de Paști. „Aha, iată un om care știe să zică Paști nu Paște… că sună ca Paștele Cailor. Paști este cuvântul corect, știm și noi asta cum am umblat pe la mănăstiri și biserici cu lucrul. Deși la televizor mai auzim mereu Paște… Paște vaca… Sfintele Paști, că m-ați întrebat, le petrecem în familie. Joi, toată lumea pleacă acasă în Maramureș. Vinerea Mare la noi nu se lucrează, se ține post, mulți țin post negru. Apoi, sâmbătă seara mergem la biserică, avem tradițiile noastre, de Paști ca și de Crăciun e foarte frumos. Toată săptămâna viitoare stăm liberi. Că ajunge, cred. Eu, de exemplu, am 80 de zile de când nu mi-am văzut familia. Abia așteptăm să plecăm acasă. Toți băieții sunt nerăbdători”, a răspuns meșterul maramureşan.
La finalul lunii viitoare ne-am dat întâlnire din nou la muzeu cu cei din echipă. Până atunci știm că muzeul e pe mâini bune, pricepute. Care, e drept, că au și ele nevoie de o bine meritată pauză. Paști Fericite tuturor lucrătorilor și meșterului sighetean, precum și familiilor dumnealor, care știm cu siguranță că vor citi aceste rânduri!