Petroșani / Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a pus la punct ultimele detalii legate...

Petroșani / Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a pus la punct ultimele detalii legate de siguranţa sanitară în școli

DISTRIBUIȚI

Primarul Petroșaniului a avut miercuri, 9 septembrie, o ultimă întâlnire, din această vacanță mare aflată pe ultima sută de metri, cu directorii și responsabilii de unități școlare de pe raza localității. 

16.000 plus 50.000 de măști achiziționate de primărie
În sala de ședințe a primăriei, mai bine de un ceas au fost discutate toate problemele și s-au stabilit toate măsurile și toți pașii ce trebuie făcuți pentru deschiderea în siguranță, pe 14 septembrie, a noului an școlar la Petroșani.
„Suntem deja la a treia întâlnire în ultima săptămână legat de momentul începerii școlilor. Vreau astăzi, împreună cu dumneavoastră, chiar dacă stăm mai mult decât de obicei, să stabilim foarte concret ce facem luni, când începe școala. Vreau să stabilim, în primul rând, acum niște criterii de împărțire a celor 16.000 de măști pe care primăria le dă școlilor pentru elevi. Ele e clar că nu sunt suficiente pentru toți elevii, e adevărat, dar săptămâna viitoare cred că vom fi în situația în care să vă mai acordăm încă 50.000 de măști, astfel încât toți copiii să beneficieze de aceste măști. Vă și spun de ce săptămâna viitoare: pentru că așteptăm o rectificare de buget! Acum pot spune că forma prin care o să primiți acele măști va fi probabil așa: noi, primăria, vă vom da banii și dumneavoastră, de la fiecare școală, veți achiziționa aceste măști, asta ca să meargă lucrurile mult mai rapid. Iar treaba asta o să o vedem săptămâna viitoare și atunci ne vom întâlni și vom stabili împreună, mai exact și mai concret, cum vom face.
Revenind, avem 16.000 de măști, ele sunt achiziționate de noi, sunt la asistența socială, chiar ieri am dat hotărârea de consiliu local prin care dăm aceste măști de protecție la școli, iar acum aș vrea să vă întreb de modalitatea de distribuire a acestor măști către școli. În primul rând, cred că ar trebui să ținem cont de numărul de copii, pe de-o parte, iar pe de altă parte cred că trebuie ținut cont și de numărul de copii fără posibilități materiale foarte bune. Și atunci, cu prioritate, să acordați aceste măști acestor copii. Dar, repet, eu nu vreau nici să facem discriminare între copii, dacă vine cumva un copil la școală și și-a uitat masca sau o scapă din greșeală pe jos, trebuie să aveți imediat posibilitatea să îi dați mască! Cel puțin în aceste situații trebuie să fiți pregătiți. Eu știu că fiecare școală are achiziționate deja ceva măști, pentru profesori, dacă e cazul, pentru elevi, pentru personalul auxiliar și așa mai departe (…)”.

Parteneriat cu părinții elevilor
Primarul Petroșaniului a vorbit mai apoi și de un „parteneriat” între primărie-școală-părinți, foarte important în opinia sa, și credem că și în opinia fiecăruia dintre noi, ținând cont de situațiile speciale datorate de pandemia cu COVID-19, care a creat o întreagă nebunie în toată lumea în doar șase-șapte luni de zile.
„Pe de altă parte, și că tot am fost întrebat, precizez faptul că toți elevii de la școlile noastre, indiferent din ce orașe din Valea Jiului vin, vor primi aceste măști. Nu facem nici un fel de discriminare, copiii vin la școlile din Petroșani și vor primi toți aceste măști. Repet, aici trebuie să avem un parteneriat foarte serios cu părinții și vă rog să transmiteți acest lucru. Dacă părintele, acasă, observă că copilul dumnealui are febră, sau observă că tușește, ori că copilului îi curge năsucul, ori alte simptome, sigur că ar trebui să nu-l lase să mai meargă la școală, să anunțe medicul de familie și așa mai departe. Parteneriatul acesta este foarte important, pentru că dacă nu vom ajunge la niște situații neplăcute. Orice suspiciune de febră este suspiciune de COVID-19, iar asta înseamnă să intrăm în acea procedură care e neplăcută pentru toată lumea și ar fi păcat să nu ținem lucrurile sub control.
Tot legat de parteneriatul cu părinții, aș mai vrea să spun că ministerul n-a apucat încă să vină cu măști suficiente. Noi avem măști, vom mai achiziționa și săptămâna viitoare cum spuneam, dar dacă părinții care au posibilități materiale vor încerca să trimită copiii cu măști de-acasă, ar fi foarte bine, asta ne-ar ajuta mult. Oricum, indiferent de posibilități materiale sau nu, noi trebuie să fim pregătiți cu măști pentru toată lumea. Eu sper însă că se va găsi înțelegere, de aceea spun că parteneriatul cu părinții este foarte important, iar mesajele noastre, ale dumneavoastră, al dascălilor trebuie să ajungă la toți părinții și să le mulțumim pentru înțelegere încă de pe acum”, a transmis Tiberiu Iacob-Ridzi.

Zi liberă pe 28 septembrie
Legat de alte măsuri anti COVID-19, tot primarul a menționat, acesta vorbind și fiind aprobat de toți cei 13 șefi de unități de învățământ prezenți în legătură cu ziua de 28 septembrie, ce va urma să fie una liberă pentru dascăli și elevi.
„Am înțeles, de asemenea, că ați achiziționat și aveți pentru două săptămâni de-acum încolo dezinfectanți, toate aceste lucruri de siguranță în școli fiind deja puse la punct. Dezinfecția în școli aud de la dumneavoastră că s-a făcut și ea peste tot, asta e în regulă și e perfect că s-a făcut peste tot. Mai e ceva important. Stabilim de astăzi, dacă sunteți de acord, ca în data de 28 septembrie să nu se facă școală. Este prima zi după alegeri, asta înseamnă că în acea zi facem dezinfecție încă o dată peste tot, spălăm, igienizăm, astfel încât marți, 29 septembrie, copiii să reînceapă școala în siguranță, la fel ca și pe 14 septembrie, deci fără nici un fel de problemă”, a spus Tiberiu Iacob-Ridzi.

Propunere interesantă li de luat în calcul
S-a venit cu o propunere interesantă din partea unui cadru didactic, care a menționat că în prima fază cele 16.000 de măști să fie împărțite câte 1.000 la fiecare școală, astfel încât după aceea, în funcție și de elevii cu posibilități care vor veni cu măști de-acasă, la fel și profesorii, fiecare unitate școlară să-și facă un calcul mai exact cam de câte măști ar avea nevoie săptămânal și lunar, astfel încât stocul de măști să nu lipsească. Va fi ceva cheltuială, am zice și noi, dar astea sunt condițiile, din păcate, până ce această nenorocită de pandemie va trece.

Scenarii de desfășurare a școlii
Petroșaniul a ieșit nu de puțin timp din „zona galbenă” și a revenit la „zona verde”. ceea ce ne spune că în localitate există în prezent un număr mic de cazuri de persoane infestate cu COVID-19. La acest capitol Petrila are probleme mari. Dar să nu uităm că mulți elevi din Petrila vin la școlile din Petroșani, mulți petrileni sunt angajați la firmele din Petroșani, deci există un pericol iminent pentru Petroșani. Conform legii există posibilitatea ca învățământul local să se desfășoare „față în față” sau „hibrid” (doi termeni folosiți în această perioadă de pandemie de către instituțiile abilitate ce urmăresc respectarea regulilor și măsurilor privind protecția și siguranța medicală a cetățeanului). Cum spuneam, cei mai mulți elevi vor merge la cursuri, foarte puține familii decizând ca copiii să-și desfășoare lecțiile on-line și probabil așa e și corect și normal dacă ne dorim cu toții o mai bună pregătire a copiilor noștri. Discuțiile au tot continuat în sală, cert este că fiecare problemă sau idee a fost ascultată, analizată și se încearcă de către administrația locală și conducere școlară a fi rezolvate sau puse în practică, dacă vorbim de idei bune. Rămâne să vedem cu toții, pe 14 septembrie, cum va începe școala la Petroșani. Abia apoi se pot trage ultimele concluzii și se va vedea probabil unde va mai trebui intervenit. Pentru că e clar, în acest caz delicat, că vorbim de copiii noștri în fond, „perfecțiunea” nu are cum să existe, situația fiind până acum neîntâlnită de autoritățile locale.
Să sperăm că până la începerea școlii, sau, cel mai târziu până la sfârșitul lunii septembrie, va fi promulgată și legea inițiată de PSD, care oferă compensații materiale profesorilor și angajaților unităților de învățământ.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii