Petroșani / La cât mai multe centenarii!

Petroșani / La cât mai multe centenarii!

DISTRIBUIȚI

Astăzi, vor fi sărbătoriți cei o sută și cincizeci de ani trecuți de la inaugurarea Gării Petroșani și de la darea în exploatare a liniei de cale ferată Simeria-Petroșani. 28 august 1870 a fost ziua în care, în ropotele de aplauze ale asistenței, primul tren plecat din Simeria a ajuns la Petroșani.

Nu cunosc în amănunt
programul manifestării, dar, așa cum am aflat de la Ioan Dorel Șchiopu, adjunct șef de stație, aceasta se va desfășura respectându-se cu strictețe regulile sanitare impuse de împiedicarea răspândirii virusului care ne chinuie viața de ceva vreme. Ceea ce se petrece, astăzi, în gara Petroșani vă va fi relatat cu lux de amănunte într-o ediție viitoare a ZVJ. Ceea ce scriu eu acum e legat de altceva.

Duminică
după amiază, prietenul Ioan Dorel Șchiopu i-a făcut o propunere neașteptată domnului profesor Francisc Czimbolmoș. „Haideți, să vă arăt gara, așa cum se prezintă ea după finalizarea lucrărilor de restaurare și de modernizare!”, i-a zis el domnului profesor. „Hai, mă, Dorele, dacă tu zici!”, i-a aprobat invitația venerabilul nostru concitadin vulcănean. Așa a avut dumnealui ocazia să vadă cum se prezintă, complet reparat, imobilul vechi de un secol și jumătate al Gării Petroșani. Și i-a plăcut.

Și i-a mai
plăcut ceva. A studiat atent bannerul înfățișând traseul de 31 de kilometri pe care calea ferată străbate Defileul Jiului între stațiile CFR Livezeni și Valea Sadului. Un ansambu de construcții feroviare unic în România. Am observat plăcerea și mulțumirea care i se puteau citi pe chip și de aceea am intervenit: „Să vă fac o fotografie cu harta, domn′ profesor?”. „Fă, mă, Ghiță, fă!”, a fost de acord domnia sa. Apoi, Ioan Dorel Șchiopu, sesizând și el zâmbetul care, de ceva vreme, rar înflorește pe fața profesorului, i-a scos la imprimantă harta cu pricina. Bannerul acesta, împreună cu un altul a cărui poveste va fi sigur relatată de Ioan Dorel Șchiopu, va fi montat pe unul dintre pereții exteriori ai gării Petroșani. Căreia, în încheiere, îi urez să dăinuiască multe centenarii de acum încolo!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii