Petrila / Amenajare parc la Puţul 2

Petrila / Amenajare parc la Puţul 2

DISTRIBUIȚI

Primăria Petrila a dat unui auditor situația financiară, achizițiile preconizate pentru un proiect investițional care se dorește amenajat în incinta Puțului 2 Est. 

Proiectul „Regenerarea spațiului public urban al orașului Petrila – Parc Petrila” este cuprins pe lista investițiilor 2019-2021 ale orașului, anul acesta fiind pregătite documentațiile. Valoarea investiției este de 5.924.980 lei, finanțare POR AXA 5, iar construcția parcului se va întinde probabil pe 2 ani.
Auditul cheltuielilor de realizat în vederea realizării investiției nu este obligatoriu, dar este necesar pentru a evita problemele unui eventual audit al curții de conturi, și pentru a avea o imagi­ne clară a cheltuielilor care se pot face pe bani europeni și dacă acestea sunt corect estimate.
Terenul pe care se va realiza parcul la Petrila este situat în intravilanul orașului Petrila, incinta Puțului 2 Est, teren în suprafață de 744 mp, cu intrarea de pe strada Mesteacănului, recent amenajată și ea.
Amenajarea parcului se va realiza după amenajarea unui drum de acces cu o lungime de 110 metri.
Se vor amenaja spații verzi, alei pietonale, piste de biciclete, 3 pergole, o zonă de tenis, una de fitness, un loc de joacă pentru copii, un turn de cățărare cu tiroliană, teren de badminton, tiroliană pentru copii, toaletă publică și se vor instala 20 de bănci.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii